Slujire arhierească în biserica din Göteborg, Suedia

În duminica a treia a Postului Mare, închinată Sfintei Cruci, la 7 aprilie 2013, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în biserica românească din orașul Göteborg, Suedia. Împreună cu arhiereul au slujit preotul paroh Culai Enache și diaconul Sorin Sîplăcan.

Mulți dintre credincioșii prezenți la Liturghie s-au spovedit și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Preasfințitul Macarie a scos Sfânta Cruce, după rânduială, în mijlocul bisericii, pentru închinare și sfințire iar în cuvântul de învățătura le-a vorbit credincioșilor despre semnificația Crucii în viața creștină.

Biserica din Göteborg a fost târnosită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României, la 6 decembrie 1992, în perioada în care a slujit ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

În următoarele zile, Preasfințitul Episcop Macarie va săvârși Liturghia Darurilor înainte sfințite și va susține cateheze biblice în mai multe parohii românești din Suedia și Danemarca.

Comentarii Facebook


Știri recente