Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, duminică, 08 mai 2016, de la orele 9:00, slujba de târnosire a noii biserici din oraşul Ulmeni, al doilea oraş ca mărime din Protopopiatul Chioarului, Maramureș.
Din soborul clericilor slujitori au făcut parte Părintele Vasile Augustin, vicar eparhial administrativ, Părintele Nicolae Petruş, protopopul Chioarului, Părintele Dumitru Giurgiu, parohul bisericii din Ulmeni, preoţi din parohiile oraşului şi de pe cuprinsul protopopiatului, precum și din alte protopopiate şi eparhii, a precizat Andrei Fărcaş.
În cuvântul rostit după slujba de sfințire, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a vorbit despre importanța și rolul sfințirii unei biserici.
Ne ajută totul în biserică, de la slujba de sfinţire, până la cele sfinte, care se vor săvârşi de acum şi până în veac, într-o biserică sfinţită, în care au fost aşezate Sfintele Moaşte, a fost unsă cu Sfântul şi Marele Mir de către Arhiereu, au fost aşezaţi Sfinţii Evanghelişti în cele patru colţuri ale Sfintei Mese, simbolizând faptul că Evanghelia a ajuns la toată făptura şi în toată lumea, chiar dacă nu toţi cred. Părticica Sfintelor Moaşte simbolizează pe Însuşi Hristos, deoarece nu avem părticele din trupul Mântuitorului, pentru că a murit şi a Înviat, dar se identifică cu Sfinţii Mucenici. Biserica, odată sfinţită, este locaş sfânt şi nu mai zicem casă de rugăciune sau de adunare, ci zicem sfânta biserică. În biserică toate sunt sfinte: Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie, Sfântul Altar, Sfântul Potir, Sfintele Veşminte ale preoţilor, iar când trecem prin faţa ei ne facem semnul Sfintei Cruci. Când ne atingem de ele primim o binecuvântare şi ne sfinţim noi înşine, vindecându-ne de bolile trupeşti şi mai ales sufleteşti, a spus Preasfinția Sa.
Cu ocazia târnosirii, biserica din Ulmeni a primit trei hramuri: „Sfânta Treime”, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, care este şi hramul bisericii vechi, şi „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş”, ocrotitorul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului.
În continuare, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă special amenajată în curtea bisericii. Răspunsurile au fost date de corul bisericii, dirijat de Liliana Moldovan şi instruit de prof. Georgeta Cedică Robu, precum şi de un grup de teologi.
În cuvântul de învăţătură, Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a vorbit credincioşilor despre învățăturile ce se desprind din Evanghelia duminicii închinate Sfântului Apostol Toma, despre cea de a şasea arătare a Mântuitorului după Înviere, despre ce înseamnă a fi creştin într-o lume care se desacralizează continuu, precum și despre misiunea tinerilor în lumea de azi.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a hirotesit iconom stavrofor pe Părintele paroh Dumitru Giurgi pentru lucrarea misionară și jertfelnică în cei 35 de ani de preoţie. De asemenea, Preasfinția Sa a oferit Diplome de vrednicie Consiliului Parohial şi Comitetului Parohial şi Consiliului Judeţean Maramureş. Fostului parlamentar Nicolae Bud i-a fost oferită cea mai înaltă distincţie, „Crucea Voievodală Maramureşeană” pentru laici şi Gramata Episcopală, pentru că a ajutat, de-a lungul timpului, multe biserici în construcţie. Primarul Lucian Morar a primit Diploma de vrednicie, pentru ajutorul pe care l-a dat bisericii. Din partea primarului Lucian Morar, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a primit o placheta „Distincţie de excelenţă” şi o diplomă, iar Părintele Dumitru Giurgiu „Distincţie de excelenţă”
Istoric
Piatra de temelie a fost pusă în 29 octombrie 1997, de către Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, iar zidirea bisericii s-a realizat între anii 1998-2005. Din 2006, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a dat binecuvântarea pentru toate lucrările executate. În 2010 a început pictarea bisericii, în tehnica frescă, de către Marcel Pop.