Ierarhii Mitropoliei Olteniei au discutat despre evenimentele dedicate canonizării sfinților cuvioși din regiune

Întruniți în Sinod Mitropolitan la Mănăstirea Lainici din județul Gorj, ierarhii Mitropoliei Olteniei au discutat despre canonizarea sfinților Cuvioși Visarion Toia de la Lainici, Gherasim Iscu de la Tismana și Ioan, întâiul stareț al Mănăstirii Hurezi.

Totodată, ierarhii au discutat și despre evenimentele care urmează a fi organizate ca urmare canonizării acestora.

Cuvioșii Visarion Toia și Gherasim Iscu se află pe lista preliminară a celor 15 cuvioși și mărturisitori propuși spre canonizare pentru Anul Centenar al Patriarhiei Române, 2025.

Sinodul Mitropolitan de marți a fost prezidat de Mitropolitul Irineu și a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată împreună cu Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului, Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei și Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților.

În cuvântul de învățătură adresat la finalul slujbei, Mitropolitul Irineu a vorbit despre însemnătatea Învierii.

„Prin învierea din morți, trupul Mântuitorului Se arată întru totul strălucit și pătruns de harul dumnezeiesc, încât firea umană a Domnului este una cu dumnezeirea, păstrând totuși caracteristicile firii umane”.

„Această lumină poate fi văzută și de noi oamenii. Ni s-a dat și nouă această împărtășire, această posibilitate să-L vedem pe Dumnezeu în slavă încă din această lume. Prin înviere am primit lumina împărătșită de Dumnezeu prin Sfintele Taine. Această lumină se dezvoltă în interiorul sfinților cu fiecare nevoință în parte”.

„Lumina pe care au văzut-o femeile mironosițe la mormânt este cu adevărat tezaurul sau bogăția pe care Biserca noastră Ortodoxă o are, din care lumină și slavă dumnezeiască se împărtășesc cei cerdincioși prin Taina Botezului. Cei care se străduiesc permanent au această lumină în mintea, sufletul și inima lor”.

Anul acesta, sărbătoarea Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici a coincis cu a treia zi de Paște, motiv pentru care a fost stabilit un program liturgic extins, care a început luni seară cu Slujba Privegherii.

Protos. Gherasim Iscu (1912-1951)

Arhim. Gherasim Iscu. Sursa foto: Ziarul Lumina

Originar din județul Bacău, a intrat în viața monahală la vârsta de 12 ani. Ulterior absolvirii Facultății de Teologie din București a fost, pe rând, stareț la Arnota, jud. Vâlcea, bibliotecar la Cernica (perioadă în care a refuzat să activeze în Mișcarea Legionară), și apoi misionar în Transnistria, unde a ajutat la înființarea a două mănăstiri și a învățat limba ucraineană, pentru a predica pe înțelesul tuturor.

Devine stareț al Mănăstirii Tismana în 1943, iar cinci ani mai târziu, în 1948, a fost arestat după ce a susținut o predică împotriva regimului.

A murit în noapte de Crăciun, după ce a trecut prin nenumărate chinuri.

Protos. Visarion Toia (1884-1951)

Protos. Visarion Toia. Sursa foto: Ziarul Lumina

În anul 1929, protos. Visarion Toia a fost numit stareț al Mănăstirii Lainici, aflată pe atunci într-o stare precară. A trecut la Domnul în anul 1951, ca urmare a violențelor la care a fost supus de comandantul unei unități militare staționate în mănăstire cu aprobarea autorităților comuniste.

Foto credit Mitropolia Olteniei


Știri recente