Sute de credincioși bistrițeni, maramureșeni și suceveni au urcat astăzi, 13 iunie 2013, pe vârful Grui din Munții Călimani pentru a aduce un omagiu eroilor români. În această zonă, cu implicarea maicilor de la mănăstirea Piatra Fântânele a fost ridicat un monument pentru cei ce și-au dat viața în primul război mondial. Momentul comemorativ a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului și a continuat cu o slujbă de parastas, potrivit Radio Renasterea.
În cadrul cuvântului de învățătură Preasfințitul Vasile a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie despre misiunea Mântuitorului Iisus Hristos de salvare a întregii omenirii de la moarte. Este deja o tradiție ca în fiecare an de Ziua Eroilor, la mormântul celor 60 de militari români căzuți aici în timpul primului război mondial să se oficieze o slujbă de pomenire.
Monumentul de pe Vârful Grui a fost ridicat în anul 2005, la inițiativa PS Vasile Someșanul, de maicile de la Mănăstirea Piatra Fântânele, a precizat maica stareță Pamfilia Solcan. Preasfințitul Vasile Someșanul a fost prezent la Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului de la Piatra Fântânele încă de miercuri seara. De la ora 19 a fost oficiată aici slujba Vecerniei cu Litie, slujbă continuată de la ora 21 cu Taina Sfântului Maslu. Astăzi, în ziua de prăznuire a Înalțării Domnului Preasfințitul Vasile a oficiat la monumentul din Vârful Grui Sfânta Liturghie și slujba parastasului pentru eroii neamului. Au participat atât preoți, cât și credincioși din Bistrița, Prundu Bârgăului, dar și din zona Bucovinei.