Slujbă arhierească la Mănăstirea Chiroiu

Joi, 21 noiembrie 2013, sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Chiroiu, informează sf-esc.ro

La slujbă au participat părintele exarh, Arhimandritul Rafail Mîț, părintele consilier Daniel Enașcu, părintele Protopop Bogdan Ionuț Stancu, preacuvioși părinți stareți din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și un sobor de preoți și diaconi.

La finalul Sfintei Liturghii Întâistătătorul Eparhiei a vorbit credincioșilor despre prăznuirea de astăzi, primul popas duhovnicesc din Postul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, despre Marta și Maria din Betania, în casa cărora a poposit Mântuitorul, despre lucrarea cea bună a Mariei, lucrare la care suntem chemați toți creștinii să o împlinim în această perioadă a postului.

După Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba de parastas pentru ctitorii mănăstirii.

Comentarii Facebook


Știri recente