Credincioșii parohiei clujene Băișoara s-au bucurat în Duminica a 10-a după Rusalii de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, care a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de hramul bisericii din localitate și anume „Adormirea Maicii Domnului” dar și a Zilelor comunei.
Creștinii de astăzi neglijează venirea la biserică
În cuvântul de învățătură, potrivit Radio Renașterea, ierarhul a subliniat că dacă vrem ca lumea în care trăim să se schimbe, să mergem mai des la biserică: „Dacă lumea în care trăim este așa cum o cunoaștem, și cu toții am dori-o mai bună, mai plină de lumină, de siguranță, de pace și de bucurie, este urmarea faptului că noi creștinii de astăzi nu ne mai împărtășim cu această hrană duhovnicească, așa cum s-au împărtășit părinții, moșii și strămoșii noștri! Neglijăm venirea la biserică, participarea la sfintele slujbe și mai ales la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Soluția nu poate fi alta decât silința noastră personală, a familiilor noastre, a comunității în care trăim, să sporim legătura noastră cu Sfânta Biserică, și să primim în ființa noastră harul Sfântului Duh, pentru a avea o credință vie și mărturisitoare prin faptele iubirii” a arătat Preasfinția sa. Potrivit părintelui paroh Daniel Bucur, răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei, format în mare parte din tineri.
Evenimente cultural-artistice de zilele comunei
De la ora 12.00, la monumentul eroilor din centrul localității, Preasfintițul Vasile Someșanul a săvârșit o slujbă de parastas pentru eroii căzuți în cele două războaie, iar de la ora 12.30 personalitățile prezente la eveniment au susținut alocuțiuni și au transmis mesaje. În continuare, între orele 13.00 – 17.00 s-au desfășurat o serie de evenimente cultural-artistice printre care: onorul militar și parada militară în memoria eroilor, depuneri de coroane, acordarea titlului de cetățean de onoare, program artistic cu formația „Băișana” și tinerele talente din comună și premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, premierea celei mai vârstnice persoane din Băișoara.În aceeași zi, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj le-a oferit spectatorilor un variat program folcloric, susținut Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” .