Sinaxa stareților și starețelor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a prezidat, astăzi, 14 martie 2013, Sinaxa stareților și starețelor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Întâlnirea a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală din Roman. În cadrul sinaxei au fost expuse meditații pe baza cărora au avut loc mai multe discuții.

Stareții, starețele, egumenii, egumenele și duhovnicii din mănăstirile aflate pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului s-au întâlnit azi la Centrul eparhial Roman. Sinaxa a fost prezidată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul. Preasfinția Sa, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit de dimineață Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Roman.

După cum a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, din soborul slujitorilor au făcut parte părinții stareți și duhovnici din mănăstirile și schiturile eparhiei. Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului și Bacăului l-a hirotonit ieromonah pe ierodiaconul Silvestru Teodorescu de la Mănăstirea Runc. De asemenea, monahul Timotei Spoială, de la aceeași așezare monahală a fost hirotonit ierodiacon. În cuvântul de învățătură adresat la finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul a îndemnat părinții și maicile prezente să continue urcușul duhovnicesc întru asemănarea cu sfinții, care sunt „casnicii și prietenii lui Dumnezeu”, îndeosebi în această perioadă a Postului Mare.

„Să transpară chipul lui Hristos în noi și, totodată, să ne asemănăm cu cei care sunt deja în transcendentul divin și au trecut prin lumea aceasta, transfigurându-și viața potrivit poruncilor mântuitoare ale Evangheliei, urmând experiența isihastă, mistică sau teologică a părinților care au trăit înaintea noastră. De altfel, zilele acestea, mai precis pe 12 martie, l-am prăznuit Sfântul Simeon Noul Teolog, un model pentru viața monahală, care a scris din experiența sa duhovnicească, din propria-i trăire monahală, atâtea imne dumnezeiești”, a remarcat Preasfinția Sa.

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul s-a referit la timpurile actuale, la secularizare și modernitate, care „nu pot nicicum înlocui experiența trăirii în Dumnezeu”.

„Este greu să-ți structurezi identitatea de monah, adică de viață consacrată lui Hristos, într-o lume secularizată. Din întâlnirea noastră credem că va reieși acest lucru esențial, anume că modernitatea sau viața secularizată nu pot nicicum înlocui experiența trăirii în Dumnezeu și cu Cel Preaînalt. Ne angajăm din nou la osteneală, la trezvie, la practicarea virtuților monahale, a rugăciunii lui Iisus, iar viața de ascultare în mănăstire să fie o viață consacrată, o liturghie în care să se recunoască Hristos în toată slava Lui”, a adăugat Preasfinția Sa.

În sala de conferințe a Fundației „Episcop Melchisedec” a avut loc sinaxa propriu zisă, prezidată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul. După cuvântul de introducere al protos. Serafim Huzdup, inspector silvic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, protos. Andrei Ioniță, eclesiarhul Catedralei arhiepiscopale din Roman a susținut referatul „Monahismul-vocație și conservare în modernitate”. De asemenea, stavrofora Lucia Chirvase, stareța mănăstirii Ciolpani, a expus tema „Rolul monahismului în lumea modernă”.

„Sinaxa stareților și starețelor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a continuat cu discuții pe marginea celor două meditații, întâlnirea din această zi fiind un moment de convorbiri duhovnicești și reflecții spirituale specifice începutului Postului Mare. S-a vorbit despre importanța monahismului, dar și despre activitățile social-filantropice pe care așezările monahale le desfășoară în contextul crizei financiare și sărăciei care afectează mulți oameni. Preasfințitul Ioachim Băcăuanul i-a îndemnat pe părinții și maicile prezente să se implice în continuare în ajutorarea celor nevoiași. Este cunoscut faptul că așezările monahale din Eparhia Romanului și Bacăului sunt locuri în care oamenii săraci primesc deseori o masă caldă, însă aceste mănăstiri sunt și oaze de spiritualitate, în care pelerinii găsesc răspunsuri la frământările lor”, a declarat pr. inspector Constantin Gherasim.

Comentarii Facebook


Știri recente