Simpozionul Național Părintele Galeriu – Astăzi

La Facultatea de Teologie din București are loc astăzi, 4 decembrie 2013, Simpozionul Național „Părintele Galeriu – Astăzi”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București în colaborare cu Parohia Sfântul Silvestru și Asociația „Părintele Galeriu”.

Manifestările au început încă de dimineață cu oficierea Sfintei Liturghii urmată de slujba de pomenire a Părintelui Galeriu, la Biserica Sfântul Spiridon Nou din Capitală. Apoi, începând cu ora 10:00, în amfiteatrul Dumitru Stăniloae din cadrul Facultății de Teologie din București au debutat lucrările simpozionului. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a adresat celor prezenți, în deschiderea lucrărilor, cuvântul intitulat PĂRINTELE CONSTANTIN GALERIU – Teolog al bucuriei Pascale.

„Părintele Galeriu a fost un om al rugăciunii și, ca atare, el se roagă acum din ceruri pentru poporul român și mai ales pentru toți credincioșii pe care i-a păstorit. El a făcut misiune cu multă dăruire de sine și în același timp cu multă dragoste față de Biserică și față de poporul român. A fost solicitat adesea de tineri, de intelectuali, de Frăția Ortodoxă, de ASCOR, de centre de cultură teologică și de cultură laică, să le vorbească. Tuturor le-a răspuns cu bucurie, deoarece trăia bucuria aceasta de a se dărui mereu, de-a fi folositor altora. Iar bucuria de a se dărui mereu pentru a întări credința altora este o bucurie pascală„, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat faptul că „părintele Galeriu punea des accentul pe înviere ca viață nouă în Hristos, tocmai pentru că a învățat din Sfânta Evanghelie, din scrierile Părinților Bisericii și din experiența Sfinților că învierea ca dar se primește prin credință și pregătire spirituală, nu doar se așteaptă”.

„Toată viața Părintelui Galeriu și mai ales activitatea sa misionară rămâne pentru noi ca o făclie de Paști, care ne ajută să înțelegem mai bine taina și bucuria învierii sufletului din moartea păcatului și a pregătirii omului și pentru învierea trupului, la venirea întru slavă a lui Hristos, în ziua de apoi. Astăzi e foarte mare nevoie de cât mai multe astfel de făclii de Paști, adică să vedem într-o persoană concretă cum taina bucuriei Învierii, a comuniunii cu Hristos cel Răstignit și Înviat, se transmite ca lumină sau bucurie a cuiva care antrenează în bucurie sfântă multe alte persoane”, a precizat Părintele Patriarh.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a rostit un cuvânt în care a elogiat personalitatea părintelui Galeriu. Moderatorul sesiunii de deschidere a fost pr. prof. Ștefan Buchiu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București.

În cadrul sesiunii I de lucru moderată de Pr. prof. Gheorghe Holbea, Prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă București, au fost susținute mai multe comunicări, dintre care menționăm:

  • Pr. Nicolae Bordașiu, Biserica Sfântul Silvestru, București – Părintele Galeriu – liturghisitor la Biserica Sfântul Silvestru;
  • Pr. prof. Vasile Răducă, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”, București – Părintele Galeriu – O evocare;
  • Pr. prof. Vasile Gordon, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”, București – Omiletica părintelui Galeriu, între predecesori și ucenici;
  • Pr. prof. Constantin Coman, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”, București – Părintele Galeriu – O evocare;
  • Protosinghel Iustin Miron, stareț. Mănăstirea Oașa, Tabăra Națională de Tineret „Părintele Galeriu astăzi” la Mănăstirea Oașa, 18-27 iulie 2013;
  • Pr. prof. Constantin Necula, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu – Părintele Galeriu — O evocare;
  • Acad. Sorin Dumitrescu, pictor București – În căutarea Părintelui pierdut;
  • Pr. conf. Petre Comșa, Biserica Sfântul Ilie-Grant, București – Prodromița: 150 de ani de la pictarea ei minunată (Iași, 1863)
  • Pr. Valentin Puricei, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol – Părintele Galeriu – O evocare;
  • Pr. lect. Dimitrie Pintea, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”, București – Considerente privind semnificația teologică a jertfei în gândirea părintelui Galeriu;
  • Pr. lect. Ioan Bizău, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca Părintele Galeriu – 0 evocare;

Programul manifestării va continua în această după amiază cu o altă sesiune de comunicări, iar la final va fi vizionat filmul biografic – Părintele Galeriu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…