La Muzeul de Arheologie „Tibiscum-Jupa” se desfășoară, zilele acestea, lucrările Simpozionului Internațional de Arheologie și Istorie – In Memoriam Constantini Daicoviciu”, ajuns la cea de-a XXXIX-a ediție, informează TRINITAS TV.
La deschiderea oficială a participat și Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului, care a susținut prelegerea „Sfinții Împărați Constantin și Elena – apostoli ai creștinătății și Edictul de la Milano din anul 313”.
Simpozionul este organizat anual de Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin. Tema de anul acesta este „Simboluri religioase mărturii creștine, dovezi de credință, din preistorie până în epoca contemporană”.
La simpozion participă istorici, cercetători, specialiști din Franța, Croația, Serbia, Kosovo, precum și de la cele mai importante centre universitare din țara noastră.
Lucrările Simpozionului Internațional de Arheologie și Istorie – „In Memoriam Constantini Daicoviciu” se vor încheia sâmbătă.