Simpozion teologic la Arad

Săptămâna viitoare, în zilele de 29 și 30 octombrie 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, va avea loc un simpozion internațional organizat în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Sarajevo (Bosnia-Herțegovina), informează „Ziarul Lumina”.

Tema propusă de organizatori „Părinții Dumitru Stăniloae și Iustin Popovici – contribuția lor la înnoirea teologiei ortodoxe” se înscrie în calendarul manifestărilor anului omagial, dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și părintelui Stăniloae.

La această manifestare academică vor fi prezenți profesori și cercetători de la facultățile de teologie ortodoxă din Patriarhia Română și de la instituția parteneră din Sarajevo. Date suplimentare privind desfășurarea acestui simpozion sunt disponibile pe http://www.teologiearad.ro/index.php/ro/manifestari-stiintifice/simpozio….

Comentarii Facebook


Știri recente