Simpozion național închinat părintelui Ghelasie Gheorghe la Tismana

Mănăstirea Tismana a găzduit în perioada 19-21 aprilie lucrările simpozionului național cu tema „Cultură și spiritualitate în opera părintelui Ghelasie Gheorghe”. Cu acest prilej, câteva zeci de profesori universitari, preoți, monahi, oameni de cultură, actori sau simpli credincioși din întreaga țară au participat la sesiunile de comunicare, organizate în cinstea marelui duhovnic din Lavra Frăsineiului. Evenimentul a fost deschis de IPS Mitropolit Irineu, care a vorbit despre personalitatea părintelui Ghelasie, subliniind îndeosebi calitatea sa de duhovnic. În acest sens, prelegerea IPS Părinte s-a intitulat generic „Un chip duhovnicesc la hotarul întâlnirilor semnificative”.

„Părintele Ghelasie a fost un duhovnic iscusit, un bun povățuitor și un fin cercetător de suflete. El era preocupat de o cercetare a sufletului din toate punctele de vedere. Mergea până într-acolo încât reușea să scruteze interiorul omului, pentru a găsi, asemenea unui medic iscusit, rana și totodată leacul pe care trebuia să-l întrebuințeze. Cu cuvântul său reușea să facă foarte mult pentru cei care îl ascultau. Harisma sa a fost cu siguranță cea a duhovnicului. Puterea pe care Dumnezeu i-a dat-o a fost unică. În consecință, preocuparea sa constantă după medicina isihastă, așa cum a numit-o, este roada duhului Ortodoxiei, știindu-se că în Ortodoxie poruncile dumnezeiești sunt considerate medicamente, iar împlinirea lor, o terapie. Păcătosul este bolnavul, iar vindecarea sa nu poate deveni o pricină de mândrie, pentru că a te însănătoși înseamnă a reveni la normalitate, la starea cea bună. Problema vindecării este abordată de părintele Ghelasie în contextul legăturii omului cu Dumnezeu, care cuprinde iconic integralitatea vieții umane” , a spus IPS Părinte.

Mitropolitul Olteniei a subliniat totodată faptul că gândirea părintelui Ghelasie a fost întru totul ortodoxă, neieșind din tiparele canonice ale învățăturii noastre de credință.

Congresul s-a încheiat duminică, 21 aprilie, prin participarea la Sfânta Liturghie, oficiată la altarul Mănăstirii Tismana.

Comentarii Facebook


Știri recente