La Mănăstirea Timişeni-Şag (jud. Timiş) va avea loc, în perioada 27-28 mai 2016, Simpozionul Național de Teologie – “Sfinţii Părinţi şi actualitatea educaţiei creştine”, informează site-ul oficial al Mitropoliei Banatului. Evenimentul este organizat de Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie (Departamentul de Teologie), în colaborare cu Mitropolia Banatului.
Scopul simpozionului este acela de-a explora sensurile şi semnificaţiile duhovniceşti ale educaţiei creştine, precum şi reliefarea unor repere majore ale formării spirituale în lumea contemporană. O reflecţie asupra principiilor educaţionale ale Sfinţilor Părinţi se impune cu atât mai mult cu cât asistăm astăzi la o promovare a educaţiei prin intermediul unor valori străine de spiritualitatea ortodoxă. Educaţia pe care Sfinţii Părinţii o propun lumii de azi e mai mult decât o ştiinţă academică, ea este o cale duhovnicească prin care, aşa cum spunea Părintele Antonie de Suroj, „focul din ochii tinerilor devine lumina din ochii celor bătrâni”.
Propunerile de lucrări trebuie să conţină numele şi prenumele autorului, titlul academic, afilierea instituţională (dacă este cazul), numărul de telefon, precum şi un scurt abstract (150-200 de cuvinte). Titlurile comunicărilor trebuie trimise până la data de 23. 05. 2016 la următoarea adresă de email: [email protected]
Lucrările simpozionului vor fi publicate la o editură acreditată CNCS. Cazarea şi masa vor fi asigurate de organizatori.
Mai multe detalii la numărul de telefon: 0726159707.