Sfințirea picturii Capelei Sf. Ioan Botezătorul a Universității Româno-Americane din București

Preafericitul Preafericitul Daniel, Patriarhul Romîniei a sfințit în această dimineață pictura Capelei Sf. Ioan Botezătorul a Universității Româno-Americane din București. Tot cu acest prilej, a fost binecuvântă și noua sală de lectură Lux Mundi, amenajată aici. La eveniment au fost prezenți Domnul Prof. Univ. Dr. Ovidiu Folcuț, Rectorul Universității, alți membri din conducerea instituției de învățământ, profesori, studenți, dar și numeroși credincioși. La final, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de învățătură celor prezenți în care a vorbit despre importanța unui loc de rugăciune în mijlocul studenților: „Am sfințit pictura acestei Capele universitare care este deosebit de importantă pentru o Universitate nouă, Universitatea Româno-Americană din București, deoarece aduce o frumusețe în plus și devine această frumusețe liturgică o chemare mai insistentă pentru rugăciune și pentru comuniune pentru că adevărata rugăciune naște comuniune frățească, apropiere între oameni, adică legătura cu Dumnezeu cel Sfânt se sfințește și se întărește dragostea oamenilor față de Dumnezeu și întreolaltă. De aceea, este foarte important ca în fiecare instituție să existe un loc de comuniune intensă cu Dumnezeu și cu semenii. În fața lui Dumnezeu fiecare ființă umană, indiferent de gen, de rang, de slujire în societate și stare socială are o valoare unică și eternă. Prin aceasta vedem că într-un locaș de cult, după ce sunt tămâiate ca formă de cinstire icoanele sfinților sunt cinstiți și credincioșii prezenți tot prin tămâiere, așa cum după sfințirea unei biserici sau unei picturi din biserică sunt stropiți cu aceeași apă sfințită și credincioșii prezenți pentru că ei formează Biserica în înțelesul viu”, a spus Preafericirea Sa. Patriarhul României a arătat în continuare că „trebuie să ne reamintim faptul că primele universități în Occident s-au înființat prin grija eparhiilor și a mănăstirilor. Până astăzi vechile universități din Anglia au colegii care sunt înzestrate cu o capelă ca loc de rugăciune și de comuniune între generații. Într-o capelă sunt pomeniți nu numai cei vii, ci și cei trecuți la Domnul. Această pomenire din neam în neam, din generație în generație, arată că iubirea din rugăciune este mai tare decât moarte. De asemenea, la noi în țară primele școli au fost deschise de către Biserică. Primele cărți tipărite pe teritoriul țării noastre au fost cărți de slujbă. La 1508 a fost tipărită prima carte pe teritoriul României: Liturghierul de la Târgoviște”. „Avem aici o mare binecuvântare și anume aceea de a ne îmbogăți sufletul din iubirea lui Dumnezeu cea sfântă, de a cuprinde în rugăciunile noastre pe toți cei dragi, dar și pe cei care nu știu să se roage sau nu mai pot din prea multă suferință sau din lipsă totală de sănătate. Deci, indiferent că ne rugăm într-un sat într-o bisericuță de lemn, într-o capelă universitară sau într-o catedrală națională, trebuie să cuprindem în rugăciunea noastră pe toți oamenii credincioși din toate timpurile și din toate locurile și chiar să ne rugăm pentru întreaga umanitate. Dumnezeu iubește pe toți oamenii, dar răspunsul lor către El diferă în intensitate și în formă”, a mai spus Preafericirea Sa. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit celor prezenți despre dialogul dintre Știință și Religie subliniind rolul important pe care îl are Religia în înțelegerea valorii eterne a științei: „Ne bucurăm că în această universitate nouă se face o apropiere între profesori și studenți prin rugăciune, dar și între studenții de aici și cei care vin ca invitați la rugăciune (…) În cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București noi am înființat un centrul de dialog și cercetare între teologie, filozofie și știință. Acest centru interdisciplinar are din ce în ce mai mult succes printre tineri, mai ales printre cei care predau Religia la școală. Știința și Religia nu se mai opun ca pe timpul comunismului când se spunea că nu poți fi om de știință și în același timp să fii credincios. Acum, ajungem la concluzia că dacă nu ești credincios nu înțelegi nici valoarea eternă a științei tale, pentru că de fapt științele toate se află într-o complementaritate și numai când se înțelege complementaritatea și specificul fiecăreia dintre formele științelor atunci se ajunge la cooperare și coresponsabilitate în societate. Am aprobat ca acest centru să nu rămână numai în facultate, ci cu timpul să devină un centru interdisciplinar al Universității din București.”.

Pentru activitatea pe care o desfășoară în cadrul Universității Româno-Americane și nu numai, Patriarhul României l-a hirotesit pe Părintele Vlad Toader, iconom stavrofor.

Întâistătătorul Bisericii noastre le-a mai oferit Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României” rectorului și prorectorului Universității, dar și prodecanului Facultății de Drept din cadrul Universității, pentru sprijinul acordat la finalizarea lucrărilor de la Capelă. În semn de recunoștință, rectorul Universității Româno-Americane i-a oferit Preafericirii Sale o diplomă de excelență și o medalie de onoare.

Universitatea Româno-Americană a fost înființată în anul 1991. 16 ani mai târziu, pentru studenții și cadrele didactice de aici era amenajat și un loc de rugăciune. Pictura capelei și a celor două încăperi de lângă ea a fost finalizată anul trecut. Pictorul Costel Nacu a primit cu ocazia sfințirii Diploma de vrednicie „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”. Pentru lăcașul de cult, Patriarhul României a mai oferit un antimis, un set de sfinte vase, o cruce de binecuvântare și mai multe cărți liturgice și duhovnicești.

Comentarii Facebook


Știri recente