Sfințirea noii case parohiale de la Parohia Bițina, Comuna Movilița

Vineri, 21 noiembrie 2014, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, s-a desfăşurat un eveniment deosebit pentru enoriaşii Parohiei Biţina. Preacuviosul părinte arhimandrit Rafael Mîţ, vicar administrativ al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, împreună cu părintele Bogdan-Ionuţ Stancu, Protopop de Urziceni, înconjuraţi de un sobor de preoți au săvârşit slujba de sfinţire a noii case parohiale, finalizate recent de părintele paroh, ajutat de enoriaşi şi autorităţile locale.

În cuvântul de învățătură, după cum ne-a transmis Pr. Alin Constantin Partenie de la parohia Lilieci, părintele vicar Rafael Mîţ a apreciat râvna părintelui Adrian Andrei, de a duce la bun sfârşit acest proiect, rugând pe Mântuitorul Hristos şi Maica Domnului, să le răsplătească tuturor ostenitorilor milostenia. Preacuvioșia sa a transmis totodată şi mesajul binecuvântare şi rodnic spor al Preasfinţitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor în noua misiune încredinţată părintelui Andrei Adrian transferat la Parohia Stroiești din orașul Fierbinți Târg.

A fost remarcată cu bucurie de către părintele protopop, deosebita conlucrare între credincioşi şi biserică, stare ce a rămas prezentă din vremea când preacucernicia sa păstorea micuța comunitate de creștini din Bițina, felicitând în același timp pe toţi cei prezenţi pentru ataşamentul şi implicarea lor.

La final părintele Andrei Adrian a mulţumit tuturor credincioșilor pentru frumoasa colaborare pe care a avut-o în cei cinci ani în care a păstorit această parohie, încredințându-i că îi va purta în continuare în rugăciuni.

Comentarii Facebook


Știri recente

A apărut nr. 4 al Revistei Binele de Știut

Revista Binele de știut a Agenției de Știri Basilica revine cu Nr. 4 /2025. Această ediție înglobează principalele evenimente ale lunii decembrie, oferind în retrospectivă o privire de ansamblu a anului 2024. Publicația cuprinde cele…