Sfințirea bisericii din Ticușu Vechi

Biserica „Buna Vestire” din localitatea brașoveană Ticușu Vechi a fost sfințită duminică, 17 noiembrie 2013. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Credincioșii, din localitate și din împrejurimi au participat în număr mare la eveniment.

„Am resfințit Biserica Buna Vestire, am zidit altarul și le-am oferit posibilitatea de a se închina, de a intra fiecare prin Altar și de a săruta Sfânta Masă. Credincioșii au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie pe care am săvârșit-o pentru prima dată în biserica sfințită, dar să vadă și o hirotonie de preot. Totodată, credincioșii au avut ocazia să asculte minunata pastorală a Sfântului Sinod referitoare la Anul comemorativ al Sfinților Împărați Constantin și Elena și în cinstea Părintelui Dumitru Stăniloae”, a declarat pentru TRINITAS TV ÎPS Părinte Laurențiu.

Biserica datează din anul 1832, iar în urmă cu 10 ani preotul paroh și enoriașii au început ample lucrări de renovare, s-a schimbat acoperișul, s-a tencuit exteriorul, iar în interior biserica a fost pictată.

La final, Mitropolitul Ardealului i-a acordat parohului distincția de iconom, iar ctitorilor acte de cinstire.

Comentarii Facebook


Știri recente