Sfințirea bisericii din parohia Lecca-Ungureni

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a sfințit sâmbătă, 5 octombrie 2013, biserica parohiei Lecca-Ungureni, Protopopiatul Buhuși, potrivit epr.ro. Parohia Lecca-Ungureni se află situată în partea de est a județului Bacău.

„Lecca” este un nume cu o puternică rezonanță istorică locală. Vechiul lacaș de cult a fost construit cu sprijinul marelui boier Gheorghe Lecca, ce a lasat moștenire comunității atât biserica înaintașilor noștri, cât și numele său purtat de însăși comuna noastră, până în 1965, când a primit noua denumire de „Comuna Ungureni”.

„Din dorința gospodarilor acestei parohii și cu bunăvoința Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, în ziua de 2 iunie 2007, s-a pus piatra de temelie a unui nou lăcaș cu hramul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”. În anul 2009, tot prin bunăvoința Preasfinției Sale s-au binecuvântat printr-o slujbă arhierească de sfințire, crucile ce aveau să fie ridicate pe turlele bisericii”, a spus pr. paroh Nicolae Florinel Lambru.

FOTO: ARHIVĂ

Comentarii Facebook


Știri recente