Sfințirea bisericii din Hobița – Grădiște, Protopopiatul Hațeg

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a sfințit, duminică, 26 mai 2013, prin punerea icoanelor celor patru Sfinți Evangheliști în cele patru colțuri ale Sfintei Mese ce se află în Altarul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Hobița – Grădiște, Filie Parohiei Păucinești din Protopopiatul Hațeg, a precizat Pr. Mircea Mihuleț.

Sfântul lăcaș a fost construit în anul 1840, prin strădania enoriașilor localnici și are formă de corabie, pe fundație și zidărie din piatră. Între anii 1899 și 1921 s-a acoperit corpul și turla bisericii cu tablă.

Din anul 2011, la biserica din Hobița – Grădiște au început lucrări de reparații capitale, s-au retencuit pereții, s-a înlocuit instalația electrică veche, tâmplăria și pardoseala, iar mobilierul a fost înlocuit cu altul nou, din stejar sculptat – tâmpla cu icoane, stranele și scaunele.

În decursul anului 2012 s-au efectuat lucrările de pictură în tehnica tempera grasă de către pictorul bisericesc Lucian Mara, împreună cu ucenicii Claudiu și Ramona.

Arhipăstorul hunedorean a ridicat, duminică, la rangul de sachelar pe preotul Iuliu Tonca, actualul paroh, și a acordat gramate de mulțumire preotului Petru Popescu care a păstorit timp de 31 de ani, până în anul 2010 în parohia Păucinești. De asemenea au primit gramate de mulțumire și dl. prof. Mircea Ioan Moloț – președintele Consiliului Județean Hunedoara și dl. Cornel Mihai Todoni – primarul comunei Sarmisegetusa.

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…