Sfințire de troiță la Parohia Otlaca Pustă – Ungaria

Pe 17 iunie 2012, în Duminica Sfinților Români, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, la Parohia Otlaca Pustă din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, a avut loc sfințirea unei troițe de lemn în stil maramureșean, așezată la intrarea în localitate, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Evenimentul a fost cuprins în cadrul manifestării numită „Ziua Românilor din Otlaca Pustă”, ajunsă la ediția a IV-a și organizată de Asociația Culturală Română „Mihai Purdi” din Otlaca Pustă și a fost precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială, răspunsurile la strană fiind date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. Îndată după săvârșirea Sfintei Liturghii a avut loc sfințirea troiței, în prezența credincioșilor, a autorităților locale și a celor venite din România.

Troița de lemn a fost dăruită Parohiei din Otlaca Pustă de către Primăria comunei Petrova, din Maramureș, care a fost reprezentată la acest eveniment de către Domnul Ion Petrovai, Primarul localității și o delegație din care au făcut parte și mai mulți tineri îmbrăcați în costume populare maramureșene, care au împodobit la propriu frumusețea acestei zile aflată sub oblăduirea Sfinților Români, prăznuiți în toate bisericile din Patriarhia Română.

Comentarii Facebook


Știri recente