Sfințire de casă praznicală și de troiță la Parohia Orășeni

Credincioșii Parohiei „Schimbarea la Față – Schit Maici” din localitatea Orășeni, Protopopiatul Botoșani, au primit în după-amiaza zilei de duminică, 7 septembrie 2014, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a sfințit noua casă praznicală a bisericii din această localitate, precum și o troiță ridicată în memoria înaintașilor, informează „Ziarul Lumina”.

Duminică, IPS Părinte Teofan s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Schimbarea la Față – Schit Maici” din localitatea Orășeni, Protopopiatul Botoșani, unde a sfințit casa de prăznuire a acestei comunități, precum și o troiță ridicată în apropierea bisericii. La eveniment au participat și oficialități locale, precum și părintele Lucian Leonte, protopop al Protoieriei Botoșani.

Cele două evenimente au fost prilejuite de împlinirea a 400 de ani de nevoință în zonă a mai multor călugări și călugărițe, după cum a menționat părintele paroh Ioan Ungureanu: „Avem în această zi o bucurie nespus de mare, anume aceea de a marca, prin prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, trecerea a 400 de ani de nevoință în aceste locuri a mai multor sihaștri. Comunitatea noastră parohială s-a strâns în jurul nevoinței acestora și dorim prin această aniversare să ne amintim de numele lor, să le săvârșim pomenirea și să intrăm și noi în binecuvântarea și în dragostea pe care acești vrednici înaintași au dobândit-o de-a lungul vieții lor. Tor ceea ce am făcut până acum, precum și ceea ce vom mai realiza este spre odihna și amintirea lor”.

În cuvântul adresat credincioșilor din Orășeni, Părintele Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei a vorbit despre datoria cinstirii înaintașilor, după care l-a hirotesit pe părintele paroh Ioan Ungureanu întru iconom stavrofor. De asemenea, au fost acordate diplome și distincții de vrednicie unor credincioși care au contribuit la ridicarea celor două edificii sfințite.

Comentarii Facebook


Știri recente