Sfințire de biserică și Liturghie arhierească în Parohia Pițicu din județul Gorj

Credincioșii din parohia gorjeană Pițicu, localitatea Bumbești-Pițic, au trăit astăzi momente deosebite de bucurie duhovnicească prilejuită de sfințirea noii biserici parohiale ce poartă hramul „Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”, a precizat Gheorghe Cioiu.

La 11 ani de la punerea pietrei de temelie a sfântului locaș, enoriașii au venit în număr mare pentru a participa la slujba de târnosire și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi.

La finalul Sfintei Liturghii, săvârșite în altarul de vară al bisericii, IPS Irineu a pus la inima credincioșilor cuvânt de învățătură despre semnificația acestei duminici închinate Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic (Niceea, 325), care au statornicit primele șapte articole ale Crezului – simbolul credinței creștine și despre Rugăciunea lui Iisus din pericopa evanghelică a acestei zile, adevărat testament peste veacuri pentru toți creștinii. De asemenea, IPS Sa, referindu-se la noua biserică sfințită în această zi prin harul Sfântului Duh, a subliniat rolul deosebit pe care îl are Biserica în viața noastră. „Biserica ocupă locul central în viața noastră. Ne naștem în Biserică prin baia Sfântului Botez și devenim copii ai lui Dumnezeu, creștem în Biserică, ne cununăm, ne spovedim, ne împărtășim cu sângele și trupul Mântuitorului Iisus Hristos, iar când Dumnezeu ne cheamă la El, suntem conduși de cei dragi pe ultimul drum tot în sfântul locaș. Deci Biserica este inima parohiei ce pulsează sfințenie în viața credincioșilor și nu se aseamănă cu nicio altă clădire dintr-o localitate. Pentru că aici venim pentru sufletele noastre, venim să fim primiți în Casa lui Dumnezeu de însuși Mântuitorul Iisus Hristos, care a spus: Casa Mea se va numi casă de rugăciune (Matei 21, 12)”

Pentru contribuția adusă la ridicarea sfântului locaș au primit Gramate de mulțumire și apreciere din partea Mitropoliei Olteniei, preotul paroh Ioan Săpun și ing. Ion Sorin Băluță, principalul ctitor al bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente