Sfinții Brâncoveni prăznuiți la Cluj-Napoca și Beclean

La sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni au fost organizate manifestări deosebite pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. De la martirizarea Sfinților Brâncoveni, trecuți în calendarul ortodox la 16 august, s-au împlinit, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, trei secole.

Sărbătoarea a fost marcată în mod deosebit și în parohia ocrotită de Sfinții Martiri Brâncoveni din Cluj-Napoca, informează Ziarul Lumina. La Biserica situată pe strada Câmpului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Au slujit, alături de ierarh, mai mulți preoți din municipiul Cluj-Napoca, iar la slujbă au luat parte numeroși credincioși.

Cu acest prilej, PS Vasile Someșanul le-a vorbit celor prezenți despre măreția credinței Sfinților Martiri Brâncoveni: „Sărbătoarea de astăzi ne ajută să înțelegem cât era și este de puternică credința în poporul nostru și dorința de a depăși oricare din piedicile pe care viața le poate aduce pentru a ne opri drumul spre Împărăția lui Dumnezeu”.

Parohia cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni” din cartierul clujean Mănăștur a fost înființată în 2010, iar slujbele sunt oficiate într-o bisericuță de lemn adusă din localitatea Băișoara.

Aniversare și hram la Beclean

Credincioșii ortodocși din orașul Beclean au sărbătorit un an de la sfințirea bisericii cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”. La Sfânta Liturghie au slujit preoții Ioan Giurgiuca, Claudiu Zinveliu, Alin Pop și protopopul de Beclean, Doru Zinveliu. Au fost prezenți la slujbă peste 700 de credincioși. La sfârșitul Sfintei Liturghii, tinerii Anca și Cosmin Rusu au prezentat credincioșilor un referat privind importanța cinstirii Sfinților Martiri Brâncoveni și aspecte istorice privind viața și martiriul acestora.

Protopopul de Beclean, Doru Zinveliu a mulțumit, la final, tuturor credincioșilor pentru dragostea de care au dat dovada în campania de ajutorare a sinistraților din sudul tarii. Sărbătoarea s-a încheiat seara cu un spectacol artistic la care au evoluat membrii asociației tinerilor ortodocși din Beclean.

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…