Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar din România

În fiecare an, în data de 29 iunie, Administraţia Naţională a Penitenciarelor marchează Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România.

Patriarhia Română și Ministerul Justiției au încheiat protocoale privind desfășurarea asistenței religioase în sistemul penitenciar, în 1993 și 1997. Acestea îi menționează pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel drept ocrotitorii spirituali ai sistemului penitenciar din România.

Termenul de penitenciar vine de la penitență / căință, iar pocăința – convertirea a fost una dintre cele mai mari virtuți pe care le-au avut cei doi apostoli. Totodată, ambii au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina de „a-L fi predicat pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul oamenilor”.

„Avem apostoli-preoți astăzi în toate penitenciarele din România”, a declarat Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos la Trinitas TV. „Preoți vrednici care, asemenea Sfinților Petru și Pavel, cu crucea în mână lovesc răul diabolic care îi ține în răutate pe oameni și îi cheamă la libertatea lăuntrică. Prin Liturghie și Spovedanie, prin convorbiri duhovnicești cad atâtea lanțuri de pe sufletele fraților noștri”.

„Moștenim mărturia extraordinară a prezenței Sfinților Apostoli printre cei întemnițați trupește dar pe care Dumnezeu îi dezleagă sufletește ca să poată îndura privațiunea temporară de libertate prin obținerea libertății interioare totale. Aceea e libertate totală: dezlănțuirea de păcate”, a spus IPS Casian.

La nivelul anului 2022, un număr de 36 de preoți din Patriarhia Română activau în sistemul penitenciar din țara noastră. Pe tot parcursul anului, dar mai ales în preajma sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la capelele de penitenciar sunt organizate diferite evenimente liturgice și catehetice în beneficiul persoanelor private de libertate.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente