Sfinții 40 de Mucenici, cinstiți la Mănăstirea Antim: „Mucenicia înseamnă iubire și permanentizarea ei”

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei au fost cinstiţi miercuri la Mănăstirea Antim din Capitală, unde sunt păstrate fragmente din moaştele lor, dăruite de Patriarhul Nicodim al Ierusalimului în urmă cu 139 de ani.

Liturghia Darurilor înainte sfințite a fost oficiată de Protos. Vicențiu Oboroceanu, starețul mănăstirii.

În cadrul predicii, părintele stareț a vorbit despre martiriul sfinților cinstiți în data de 9 martie care „au ales suferința și statornicia”.

Starețul a subliniat momentul în care unul dintre cei patruzeci a cedat: „Nu intrase cu inima deplin mărturisitoare în lacul cel înghețat, nu avea efervescența duhovnicească, era îndoielnic”, a explicat Protos. Vicențiu.

Și, ieşind din apa îngheţată apoi intrând în baia caldă special pregătită, acesta a murit îndată iar unul dintre temniceri a ales să-i ia locul la mucenicie: „Acesta și-a deschis inima și a mărturisit că este creștin, apoi s-a dus lângă ceilalți 39 de ostași care erau mâhniți că a plecat tovarășul lor de luptă. Și iată că i-a mângâiat și le-a dat din nou o și mai mare voință celor care erau în lacul înghețat”.

„Ce înseamnă, de fapt, iubiți credincioși, Sfânta Mucenicie?”, a întrebat starețul. „Iubirea pentru Hristos și permanentizarea ei”.

„Că nu iubesc acuma puțin, mâine mai mă îndulcesc cu o poftă, mai un păcat, mă întorc, mă spovedesc. E greu. Trebuie să stabilizezi”, a spus Protos. Vicențiu. „Pentru că harul Duhului Sfânt e foarte fin când intră în sufletul și în inima omului. Trebuie să ai pregătită inima pentru că omul nu este vrednic de venirea harului și de gustarea darurilor Duhului Sfânt. Harul vine în inima omului și îl odihnește. Îi dăruiește virtuți peste virtuți și daruri peste daruri omului care este constant lucrător duhovnicește”.

Protos. Vicențiu Oboroceanu. ©Basilica.ro / Raluca Ene

În partea a doua a cuvântului său, părintele stareț a făcut referire la dificultățile majore prin care trece întreaga lume în prezent, mai ales pandemia și războiul din Ucraina. El a spus că îi avem sprijin și model în aceste greutăți pe cei 40 de mucenici, alături de mărturisitorii din închisorile comuniste și de Sf. Antim Ivireanul.

„Trebuie să avem odihna sufletelor, dar ne trebuie și conștientizarea vremurilor. Nu vă necăjim, nu vrem să vă înspăimântăm”, a spus părintele Vicențiu încheindu-și predica prin cuvintele Mântuitorului Hristos: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33).

La finalul Liturghiei, a fost oficiat un parastas la care au fost pomeniți mărturisitorii din închisorile comuniste, între care și membri ai mișcării Rugul Aprins ce a funcționat la Mănăstirea Antim. 9 Martie este Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, în România.

La Mănăstirea Antim este amenajat, din 2017, un muzeu dedicat membrilor mișcării spirituale Rugul Aprins.

Vezi mai multe imagini de la eveniment în galeria foto.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Facebook: @basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…