Sfântul Voievod Ștefan – ocrotitor al celor suferinzi

Capela Institutului Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie din București și-a cinstit ocrotitorul. Ca în orice zi de sărbătoare, pacienți, dar și angajați au participat în cursul dimineții la Acatistul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și la Sfânta Liturghie.

„Ziua aceasta reprezintă într-un fel sau altul ziua Spitalului. Capela face parte din spital și așa cum medicii tratează bolnavii de diferite afecțiuni, la fel și noi încercăm să ii aducem pe oameni la Dumnezeu tratându-le sufletele de păcate sau de îndepărtarea lor de Dumnezeu”, a spus Pr. Ionuț Paragină-Vasile, Capela „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, București.

După Sfânta Liturghie a fost oficiat și un parastas pentru angajații instituției sanitare trecuți la Domnul, potrivit TRINITAS TV. Au participat cadre medicale și pacienți ai unității sanitare.

Capela Institutului Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie din București îl mai are ocrotitor și pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente