Sfântul Pantelimon cinstit la Deva

Paraclisul cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al parohiei Deva IX şi-a sărbătorit miercuri, 27 iulie 2016, ocrotitorul. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat Sfânta Liturghie, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cadrul cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre curajul de a-L mărturisi pe Hristos, curaj pentru care, de-a lungul istoriei, mulți sfinți au primit cununa muceniciei, așa cum s-a întâmplat și cu Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să ia aminte la virtuțile și biruințele sfinților mucenici și să pună în practica vieții lor rugăciunea spre a se întări în credință și a primi vindecarea sufletelor și a trupurilor lor.

La rândul său, părintele Petru Costa, protoiereul protopopiatului Deva, le-a vorbit credincioșilor despre personalitatea deosebită a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

La final, părintele paroh Remus Farcău a mulțumit pentru prezenţă atât Preasfințitului Părinte Gurie, cât și tuturor celorlalți părinți slujitori și tuturor credincioșilor care au participat la sărbătoarea hramului.

Comentarii Facebook


Știri recente