Sfântul Efrem cel Nou pomenit la Galaţi, unde se află un fragment din moaştele sale

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou a fost pomenit marţi la Galaţi în parohia care îl are ca ocrotitor şi se află un fragment din sfintele sale moaşte.

Fragmentul din moaştele sfântului a fost aşezat în lăcaşul de cult în anul 2015.

Mai înainte cu doi ani, în 2013, prin bunăvoinţa maicii stareţe Teodosia de la Mănăstirea Nea Mákri de lângă Atena – Grecia, unde se află moaştele Sfântului Efrem cel Nou, parohia a primit în dar papucul Sfântului Efrem.

La scurt timp, biserica gălăţeană l-a primit pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou ca al doilea ocrotitor, pe lângă Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

După Sfânta Liturghie oficiată marţi, în ziua de hram, preoţii şi câţiva voluntari s-au deplasat la casele unor familii cu mulţi copii pentru a le oferi daruri, constând în cărţi de zidire sufletească, cozonac, ouă, alimente neperisabile, fructe şi dulciuri.

Astfel, peste 30 de persoane nevoiaşe au beneficiat de ajutoare în valoare de 1.500 lei, oferite de această parohie.

Sfântul Efrem cel Nou a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 3 martie 2011, apoi introdus din 2014 şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente