Sfântul Dionisie Exiguul, a cărui prăznuire o facem în prima zi a anului bisericesc, este sărbătorit deopotrivă de românii din țară și din străinătate, în locurile în care credincioșii au înălțat altare închinate lui. Deși nu sunt multe la număr, bisericile cu hramul ‘Sfântul Dionisie Exiguul’ s-au pregătit ca să întâmpine această zi cum se cuvine, împlinind toată rânduiala creștinească.
Înființată în luna ianuarie a acestui an, Parohia ‘Sfântul Dionisie Exiguul’ din Fiumicino, Italia, își va sărbători ocrotitorul duminică, cu o zi mai târziu, când în mijlocul credincioșilor adunați la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se va afla și Preasfințitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, venit special pentru hramul lăcașului de cult, informează Ziarul Lumina. Se întâmplă adesea în diaspora ca slujba hramului să fie săvârșită în prima duminică după ziua de prăznuire a sfântului ocrotitor, pentru a oferi ocazia de a veni la slujbă și enoriașilor care trebuie să meargă la muncă în timpul săptămânii. După slujba de hram, preoții și credincioșii vor fi invitați la o agapă frățească organizată de membrii comunității românești de acolo.
‘Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu bunăvoința celorlalți preoți de aici, din Fiumicino, avem o sală destul de mare în care slujim, pusă la dispoziție de preotul catolic din Fiumicino, de la Biserica Santa Maria Stella Maris. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit acum să facem rost de toate cele de trebuință: icoane, cristelniță pentru botez, Sfinte Vase, exact așa cum ar trebui să fie o biserică ortodoxă din România. Am confecționat o catapeteasmă mobilă pe care o instalăm în fiecare duminică, de dimineață, înainte de slujbă, după care o dăm din nou jos, pentru că spațiul mai este folosit în continuare de către membrii comunității catolice pentru cateheze și alte activități cu tinerii. Suntem o parohie nou-formată care a fost înființată în ianuarie și facem toate eforturile ca totul să fie bine’, ne-a declarat părintele paroh Cristian Olteanu al Parohiei ortodoxe românești ‘Sfântul Dionisie Exiguul’ din Fiumicino.
Tot în cadrul slujbei de hram din Fiumicino, Preasfințitul Siluan va săvârși slujba de hirotonie în preot a diaconului George Alin Bărbănțan, pe seama Parohiei ortodoxe românești ‘Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica’ din Viterbo, Protopopiatul Lazio II Nord, din Italia, precum și hirotonia unui nou diacon pentru eparhia ortodoxă românească din Italia.
Altarul Sfântului Dionisie din Albacete
Sfântul Dionisie Exiguul are un altar închinat lui și în localitatea Albacete din Spania. Și aici, preotul a stabilit împreună cu Comitetul parohial ca ziua hramului parohiei să fie sărbătorită mâine. La slujba de hram au fost invitați și preoții din localitățile învecinate, pentru a se bucura alături de comunitatea românească din Albacete la acest moment deosebit.
După slujbă, credincioșii vor fi invitați la agapa frățească pregătită de femeile din parohie.
Și în acest an, parohia se pregătește de o nouă ediție a proiectului duhovnicesc ‘Șapte zile de rugăciune cu Sfântul Dionisie Exiguul’. În această perioadă, în fiecare seară va fi oficiată câte o slujbă specifică zilei respective. Credincioșii parohiei vor putea participa la slujba Vecerniei, Acatistul Sfinților Români sau citiri din Psaltire, urmate de câte o cateheză tematică în funcție de necesitățile care sunt și de discuțiile pe care preotul le-a avut cu membrii parohiei.
‘Parohia Albacete a fost înființată la 1 iulie 2009, cu binecuvântarea Preasfințitului Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, fiind la acel moment singura parohie românească din regiunea spaniolă Albacete. La început, am slujit în localitatea Villarrobledo, la 80 de kilometri de Albacete, pentru că acolo am primit de la membrii comunității catolice un lăcaș de cult pentru slujbe. Acolo, în primii doi ani de zile, am închegat comunitatea, am strâns oamenii în jurul nostru și am încercat în același timp să ne apropiem de orașul Albacete. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul multor oameni de bine, am reușit să închiriem o hală în Albacete, unde am amenajat noul nostru lăcaș de rugăciune, unde am început să slujim începând de la 1 iulie 2011’, a spus părintele Sebastian Cătălin Hogea, preotul paroh al Parohiei ortodoxe românești ‘Sfântul Dionisie Exiguul’ din Albacete.
Și Schitul ‘Sfântul Dionisie Exiguul’ din comuna Târgușor, județul Constanța, își sărbătorește astăzi hramul, prilej cu care Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârșit aseară, de la ora 24:00, Sfânta Liturghie, după cum precizează Biroul de comunicare, al arhiepiscopiei.
Sfântul Dionisie, sărbătorit la Galați
Biserica ‘Sfântul Vasile cel Mare’ din Galați își sărbătorește astăzi cel de-al doilea hram al lăcașului. Temelia actualei biserici s-a pus în anul 1929, din inițiativa zeloșilor credincioși Buluc Alexandru, Palade Neculai și Movilă Florea. Din lipsă de fonduri, lăcașul a rămas la nivel de zidărie aproape un deceniu și jumătate. Biserica a fost sfințită abia pe 10 noiembrie 1946 de către episcopul Cosma și redată cultului. În 2009, la Începutul anului nou bisericesc, Înalt Preasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum la Parohia ‘Sfântul Vasile cel Mare’ din Galați. Cu acest prilej, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a fost proclamat al doilea ocrotitor al bisericii.