Biserica Ortodoxă sărbătorește la 3 decembrie în fiecare an pe Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica.
Sfântul s-a născut în anul 1730, într-o familie de binecredincioși ardeleni din Săliștea Sibiului. Dorind din tinerețe să se călugărească, din cauza persecuțiilor împotriva Ortodoxiei din Transilvania, a trecut, la vârsta de 19 ani, în Țara Românească, unde a intrat în slujba unui arhiereu aflat în București, mitropolitul grec Roșca. În 1750 a plecat cu acesta la Constantinopol, apoi la Muntele Athos, viețuind în Mănăstirea Vatoped, unde a fost făcut rasofor și diacon, iar după moartea mitropolitului a devenit ucenic al starețului Paisie Velicicovschi. A devenit călugăr în 1752 și preot în 1754. În anul 1763 l-a însoțit pe marele stareț în Moldova la Mănăstirea Dragomirna, unde s-a nevoit doisprezece ani ca ieromonah, duhovnic și econom al obștii. În 1775, după ocuparea Bucovinei, călugării de la Dragomirna s-au mutat la Mănăstirea Secu din Neamț.
Patru ani mai târziu, în 1779, când starețul Paisie a primit conducerea Mănăstirilor Neamț și Secu, Gheorghe l-a urmat. În anul 1781, Sfântul Cuvios Gheorghe a pornit către Athos, însă a fost oprit la București de mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787), care, prin multe insistențe, l-a determinat să primească a revigora viața monahală din Schitul Cernica. Păstorind cu jertfelnicie și înțelepciune, a refăcut vatra monahală în doar cinci ani, adunând în jurul lui 103 ucenici.
Această rodnică activitate a făcut ca, în 1793, mitropolitul Filaret al II-lea să-i încredințeze și Mănăstirea Căldărușani, conducându-le pe amândouă până la moartea sa, în 3 decembrie 1806. A fost înmormântat la Mănăstirea Cernica, în fața Bisericii „Sfântul Lazăr”, zidită de el în 1804. La 21 octombrie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât canonizarea cuviosului stareț Gheorghe, iar proclamarea canonizării a avut loc la Mănăstirea Cernica la 3 decembrie 2005.
