Sfântul Calinic, serbat la Mănăstirea Cernica: Nu a construit doar ziduri, ci a ridicat cetăți ale Duhului

Episcopul Ieronim al Daciei Felix a slujit de Florii la Mănăstirea ilfoveană Cernica, zi în care a fost oficiată și slujba Sfântul Ierarh Calinic întrucât ziua sa de cinstire (11 aprilie) pică anul acesta în Săptămâna Pătimirilor.


Vezi și: Se modifică ziua de cinstire pentru trei sfinți serbați în Săptămâna Pătimirilor


„Sfântul Calinic a ctitorit biserica în care am slujit astăzi și cetatea cu chiliile care o înconjoară”, a spus PS Ieronim.

„El a fost acela care nu numai că a ridicat ziduri, ci a construit cetăți ale Duhului, pentru că a pregătit pe cei pe care Dumnezeu i-a chemat să îmbrățișeze viața îngerească și i-a crescut duhovnicește învățându-i ceea ce el a practicat: dragostea către toți, milostenia și ascultarea desăvârșită”.

De asemenea, ierarhul a precizat că „acest sfânt al neamului nostru, de aici, din zona Bucureștilor – de unde poate nu te-ai fi așteptat să fie atâta evlavie și atâta râvnă – a fost un postitor neîntrecut toată viața lui”.

„Iată, ce virtuți deosebite”, a exclamat PS Ieronim, amintind și de „rugăciunea neîncetată pe care sfântul a dobândit-o de tânăr, citirea Psaltirii, iubirea slujbei Bisericii”.

„Toate acestea l-au făcut să fie plin de Duhul Sfânt, drept care s-a învrednicit a fi făcător de minuni și, la vremea potrivită, a fost canonizat de Sfânta noastră Biserică iar moaștele sale au fost ridicate din mormânt să fie izvor de binefaceri către credincioșii care vin aici și își plâng necazurile și păcatele așa cum o făceau și când era sfântul în viață”.

„Vă dorim să dobândiți virtuțile sfântului, să vă împodobiți cu ele și să pășiți în săptămâna minunată a Sfintelor Pătimiri care este și săptămâna mântuirii noastre”, a spus Preasfinția Sa.

Episcopul Ieronim al Daciei Felix a participat la eveniment ca delegat al Patriarhului Daniel.

Vezi mai multe imagini de la eveniment în galeria foto.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Comentarii Facebook


Știri recente