Sfânta Treime în Scrierile Sfântului Vasile cel Mare

La Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul „Sfântul Vasile cel Mare despre Sfânta Treime”, potrivit Sectorului Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Lucrarea reunește citate din operele Sfântului Vasile cel Mare referitoare la Sfânta Treime. Selecția textelor, introducerea și comentariile sunt realizate de Părintele Adrian Agachi.

Volumul reprezintă al treilea titlu din cadrul colecției „Florilegii Vasiliene”, inițiate în cursul anului 2017.

Primele două volume publicate ale colecției sunt intitulate „Sfântul Vasile cel Mare despre rugăciune” și „Sfântul Vasile cel Mare despre crearea lumii și a omului”.

În Introducerea lucrării se precizează următoarele:

„După prima jumătate a veacului în care s-a consumat disputa ariană, în cea de-a doua jumătate, eforturile ierarhilor s-au concentrat asupra definitivării dogmei Sfintei Treimi”.

„Ca rod al acestui efort colectiv care a cuprins generații de Sfinți Părinți, a apărut Crezul la alcătuirea căruia au contribuit acești mari luminători ai Ortodoxiei: Sfinții Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul și Vasile cel Mare”.

„Dacă se cunoaște foarte bine contribuția primilor doi la stabilirea textului final al Crezului și definitivarea corectă a învățăturii de credință a Bisericii, în ceea ce privește eforturile celui de-al treilea lucrurile sunt departe de a fi fost clarificate și analizate pe larg”.

Lucrarea poate fi achiziționată de la magazinele Serviciului Colportaj ale Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Foto credit: Editura Cuvântul vieţii

Comentarii Facebook


Știri recente