Credincioșii de la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Moldova Nouă au participat în Duminica a 4-a după Paști, 22 mai 2016, la o lecție de catehizare în care le-a fost explicată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, după cum a precizat Darius Herea.
Părintele paroh Ion Nedelcu, alături de părintele slujitor Ionel Prisecaru, au prezentat într-o forma interactivă și ușor de înțeles rânduiala proscomidiei precum și cele mai importante momente ce au loc în cadrul Sfintei Liturghii. Sfânta Liturghie, slujba în cadrul căreia are loc prefacerea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele lui Hristos, prezintă într-un mod tainic viața lui Hristos de la Naștere până la înălțare.
„Credem că această formă de prezentare și de explicare a Sfintei Liturghii este benefică pentru credincioși întrucât li se descoperă momentele tainice săvârșite de preot în Sfântul Altar. Este important ca credinciosul să știe ce se petrece de fapt atunci când participă la Sfânta Liturghie și să conștientizeze că nu este un simplu spectator la săvârșirea jertfei euharistice, ci este activ și prezent alături de întreaga comunitate, atât cu cei vii cât și cu cei adormiți, prin rugăciunile rostite în taină de către preotul săvârșitor”, a spus Părintele paroh Ion Nedelcu.
Credincioșii s-au arătat impresionați de frumusețea rugăciunilor rostite în cadrul Sfintei Liturghii, precum și de modul de săvârșire al acesteia și au înțeles că comuniunea deplină a omului cu Dumnezeu se face numai în cadrul Sfintei Liturghii prin Sfânta Împărtășanie, iar prezența creștinului la Sfânta Liturghie reprezintă un act de cinstire adus lui Dumnezeu.