Este o situație tristă și vrednică de plâns când preotul, deschizând ușile împărătești, îi poftește pe credincioși să se împărtășească și nimeni nu se apropie!
Bătrânul Iacob ne descoperea acest fapt impresionant: „Când dădeam Sfânta Împărtășanie credincioșilor, nu le vedeam niciodată fața; în același timp, gândul îmi spunea uneori să privesc fața celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecătură. Vedeam atunci lucrul următor: unul avea cap de câine, altul semăna cu o maimuță, alții aveau înfățișarea înspăimântătoare a diferitelor animale. Dumnezeul meu, ziceam eu, aceștia sunt oameni. Cum se face că au chip de animale? Numeroși alții înaintau pentru a se împărtăși cu un chip luminat și voios, care strălucea ca soarele, după ce se împărtășeau”. Altădată, Bătrânul ne-a destăinuit aceasta: „Într-o zi am văzut un cheag de sânge pe disc, l-am arătat unui frate, și a dispărut puțin după aceea”.
Creștinii încă n-au înțeles că Sfânta Împărtășanie este una dintre tainele obligatorii ale Bisericii. Cei mai mulți nu se împărtășesc cum ar trebui. Bătrânul Filotei zicea referitor la acest subiect: „Din necredință și lipsă de evlavie, unii nu se împărtășesc deloc. Alții, din ignoranță, lipsă de credință și neglijență, prin lipsa de dragoste adevărată și curată față de Dumnezeu, se împărtășesc o dată sau de două ori pe an. Și atunci din obișnuință, fără frică de Dumnezeu, fără credință și fără dragoste. Este o situație tristă și vrednică de plâns când preotul, deschizând ușile împărătești, îi poftește pe credincioși să se împărtășească și nimeni nu se apropie!”
(Î.P.S. Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos?, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 134-135)
