Sfânta Elena, o împărăteasă pe urmele Mântuitorului

Credincioșii prezenți zilele trecute la hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, s-au putut închina la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena ce păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și din moaștele acestei mari sfinte. Despre importanța Sfintei Elena în istoria creștinismului ne-a vorbit pr. conf. dr. Daniel Benga, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București.

Preacucernice părinte profesor, ce mărturii se păstrează în izvoarele istorice despre Sfânta Împărăteasă Elena?

Sfânta Împărăteasă Elena este, față de Împăratul Constantin cel Mare, într-o situație pe care o întâlnim în Evanghelii, și anume raportul dintre Maica Domnului și Mântuitorul Iisus Hristos. Maica Domnului apare și vorbește de foarte puține ori în Noul Testament, iar mărturiile despre viața ei sunt foarte sărace. Și în cazul celor doi împărați, Constantin și Elena, centrul preocupărilor a fost pentru cercetătorii și istoricii contemporani lor personalitatea împăratului, care, fiind foarte puternică, a lăsat-o pe cea a mamei sale în umbră. Să nu uităm, însă, că o personalitate se dezvoltă în primul rând prin educația pe care o primește de la mamă. Și, dacă împăratul Constantin a devenit ceea ce a devenit, este evident că multe din valorile morale și culturale pe care le-a avut se datorează mamei sale, Elena.

Împărăteasa Elena era o femeie de clasă socială medie, era fiica unui hangiu din Bitinia, regiune de la sud de Marea Marmara, în Turcia de astăzi. Știm că s-a născut în localitatea Drepanum, unde tatăl său avea un han, în anul 249. Acolo a cunoscut-o și viitorul împărat, Constanțiu Clor, care era ofițer în armata imperială. Fiind ofițer și mergând din loc în loc, s-a oprit la acest han și, uimit de frumusețea ei, a cerut-o în căsătorie. Viața ei nu avea să fie ușoară alături de Constanțiu Clor, pentru că, în cariera sa militară, acesta a atins diverse trepte care impuneau la vremea aceea unele restricții. S-a ajuns chiar la un moment în care ea a fost abandonată ca soție. După căsătorie, la vârsta de 20 de ani, l-a urmat și, în orașul Naissus din Moesia – Nișul din Serbia de astăzi -, l-a născut pe viitorul împărat Constantin cel Mare. După nașterea fiului, cariera lui Constanțiu Clor a căpătat o ascensiune fără precedent, fiind numit de către Dioclețian cezar al Apusului. Realitatea vremii nu-i permitea, pentru a deveni cezar, să aibă o soție dintr-o clasă inferioară. A fost nevoit să renunțe la Elena și s-a căsătorit cu Teodora, o rudă a împăratului Dioclețian. Elena este nevoită să rămână în Orient, soțul ei plecând în Apus. Sistemul tetrarhiei pe care împăratul Dioclețian l-a inițiat în anul 285 cerea unele sacrificii: el își asocia la domnie un cezar, dar lua garanții pentru ca acela să fie fidel. Astfel, tânărul Constantin a fost nevoit să trăiască la curtea lui Dioclețian, ca un fel de garanție. Elena era despărțită, așadar, și de fiul ei.

Din ce moment putem vorbi despre Sfânta Elena ca împărăteasă?

După ce împăratul Constantin a ajuns cezar în Apus, în locul tatălui său, în anul 306, a luat-o pe Elena la curtea sa de la Trier, din Germania. În 312, Constantin îl învinge pe Maxențiu și îi acordă mamei sale primul titlu, de „Nobilissima Femina”. Ascensiunea ei s-a definitivat în anul 324, după învingerea împăratului Liciniu de către Constantin, când a primit titlul de „Augusta”, co-împărăteasă. Abia după acest moment putem vorbi de Elena ca împărăteasă. Nu s-a bucurat de acest titlu foarte multă vreme, ci numai 5-6 ani, pentru că în anul 329 sau 330 a trecut la cele veșnice.

Care este importanța Sfintei Elena pentru istoria creștinismului?

Asociată la domnie cu împăratul Constantin cel Mare și dată fiind convertirea acestuia la creștinism, începând cu anii 310-312, Sfânta Elena a avut marele merit de a sprijini instaurarea creștinismului și primele comunități creștine. Noi nu știm despre împărăteasă până astăzi dacă ea a fost botezată încă de mică sau s-a botezat mai târziu, dacă ea l-a încreștinat pe Constantin cel Mare sau abia după acest moment a venit în contact cu elemente creștine. Este cert că în Bitinia, regiunea în care s-a născut, creștinii erau foarte prezenți.

Mărturiile despre activitatea ei sunt păstrate la diverși istorici sau teologi din sec. IV-V și ne relevă mai multe aspecte legate de atitudinea împărătesei față de creștini. Eusebiu de Cezareea, deși scrie sute de pagini despre împăratul Constantin, mamei sale nu-i dedică decât foarte puține fragmente. După el, amintim pe marii istorici Socrate de Constantinopol, Sozomen, Teodoret de Cyr, Fericitul Ieronim, Sfântul Ambrozie al Milanului, Sfântul Chiril al Ierusalimului, ale căror mărturii despre activitatea Sfintei Elena sunt deosebit de bogate. Aceștia amintesc, în primul rând, activitățile de filantropie. Era o împărăteasă milostivă, avea grijă de săraci, încerca să-i ajute, de multe ori îl îndemna pe fiul său să fie milostiv și să sprijine spitalele, să ajute oamenii bolnavi.

Un al doilea aspect este dragostea pentru locurile creștine și pentru ajutorarea creștinilor din Orient. Aici libertatea a venit mai târziu. Fiind împărat Liciniu, el nu a protejat comunitățile creștine, așa cum a făcut-o împăratul Constantin în Apus. Abia după 324, când Constantin devine împărat al întregului imperiu, acest lucru este posibil. Mama sa, Elena, a făcut o călătorie după Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 326, la Locurile Sfinte. Sunt mai multe discuții despre motivația pelerinajului. A existat și o dramă în familia împăratului Constantin legată de fiul său și de soția Fausta, care au sfârșit într-un mod nefericit. Există o relatare relativ târzie, la un cronicar bizantin din sec. al XIII-lea, care ne spune că împărăteasa Elena a plecat la Locurile Sfinte la îndemnul lui Constantin cel Mare, care discutase deja cu Patriarhul Macarie al Ierusalimului, prezent la Sinodul I Ecumenic, să încerce descoperirea locului Sfintei Cruci și al Sfântului Mormânt. Ajunsă în Țara Sfântă, mai întâi s-a ocupat de ajutorarea și eliberarea celor din închisori, din mine și din alte captivități, reținuți doar pentru „vina” de a fi creștini.

Urmează activitatea sa de edificare a lăcașurilor sfinte din Orient, în special la Ierusalim. În primul rând a fost descoperirea Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, apoi construirea de biserici. S-a implicat direct în construirea a trei lăcașuri: Biserica Învierii, deasupra Sfântului Mormânt și a Golgotei, Biserica Nașterii de la Betleem și Biserica Înălțării Domnului de pe Muntele Măslinilor.

Care a fost itinerarul Sfintei Împărătese Elena către Locurile Sfinte?

Primele vești care ne istorisesc, în urma unor tradiții locale, sunt destul de recente evenimentului. Împărăteasa a plecat din Nicomodia, reședință imperială, a mers prin Turcia de astăzi și prin Cipru către Țara Sfântă. Tradițiile legate de Sfânta Elena din regiunile prin care a trecut în acest itinerar sunt foarte puternice, similare tradițiilor din țara noastră referitoare la Sfântul Apostol Andrei. Ajunge la Locurile Sfinte și acolo găsește templul închinat zeiței Afrodita. Împăratul Adrian, în 136, după reprimarea răscoalei iudeilor, a distrus Ierusalimul, iar pe locul Sfântului Mormânt a fost construit acest templu. Acolo s-a făcut un paviment din marmură, pe care s-a ridicat statuia zeiței. Împărăteasa a dat poruncă să se dărâme templul și, după ridicarea plăcii de marmură, s-au descoperit Mormântul Mântuitorului și stânca Golgotei. Acolo s-au găsit și cele trei cruci, precum și mai multe cuie. Aceste cuie vor face o tradiție, fiind considerate obiecte sfinte în creștinism. Unul dintre istoricii sec. al V-lea spune că împărăteasa a dăruit două cuie Sfântului Constantin, care le-a folosit într-un sens protector: pe unul l-a topit și l-a pus în coiful său, iar pe celălalt l-a pus la căpăstrul calului, pentru a fi ocrotit de Dumnezeu. Evident că se punea problema identificării Sfintei Cruci a Mântuitorului, dintre cele trei. O tradiție spune că s-ar fi găsit pe una dintre cruci expresia „Iisus Hristos, regele iudeilor”, cunoscută din Evanghelii. Alte tradiții vorbesc de minuni: fie vindecarea unei femei bolnave, fie învierea unui copil prin atingerea de Sfânta Cruce. Cert este că Cinstitul Lemn a fost identificat și venerat ca obiect de mare valoare în istoria creștinismului. Pe locul acela s-a construit Bazilica Învierii, așa-numita Rotondă. Activitatea Sfintei Elena la Locurile Sfinte a dus la o dezvoltare a cultului și tradiției creștine într-o manieră cum nu s-a mai cunoscut, astfel că deja la finele sec. IV devenise o tradiție pentru fiecare creștin să încerce să ajungă, o dată în viață, la locurile unde Dumnezeu S-a pogorât pe pământ.

Împărăteasa Elena a murit la scurt timp după pelerinajul din Țara Sfântă, în 329 sau 330, se pare că la Nicomidia. Eusebiu de Cezareea istorisește că a fost înmormântată într-o cetate imperială, într-un mormânt împărătesc, dar nu numește locul. Împăratul Constantin cel Mare i-a făcut un sarcofag de marmură, artefact ce se păstrează până astăzi în Muzeul Vaticanului. Trupul Sfintei Elena se află într-o mănăstire de lângă Veneția, pe o insulă ce-i poartă numele, păstrat într-un sicriu de sticlă, într-o biserică romano-catolică. (Interviu semnat de Alexandru Briciu și publicat în cotidianul „Ziarul Lumina” din data de 31 octombrie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente