În fiecare an pe data de 14 octombrie, Parohia Dorgoș din cuprinsul Protopopiatului Lipova își serbează hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
Și anul acesta, programul liturgic legat de hramul Parohiei, a debutat din ajunului sărbătorii, duminică 13 octombrie, cu săvârșirea Utreniei și a Sfintei Liturghii, la care, împreună cu preotul paroh Ungur Daniel, a fost prezent și protopopul Lipovei, Onea Crinel – Ioan, care a ținut și cuvântul de învățătură axat pe Pilda Semănătorului, pericopa evanghelică din Duminica a XXI-a după Rusalii, fiind amintită și contribuția dogmatico-canonică și liturgică a Sfinților Părinți de la Sinodul VII ecumenic, care sunt pomeniți tot în această Duminică, informează episcopiaaradului.ro
Un loc aparte în cuvântul de învățătură la constituit evenimentul de maximă importanță pentru Parohia Dorgoș, și anume prăznuirea hramului bisericii parohiale, evidențiindu-se viața curată și lepădarea de cele lumești ale Sfintei Cuvioase Parascheva, care și-a potrivit viața după spusele Mântuitorului pe Muntele Fericirilor: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. După Sfânta Liturghie a urmat procesiunea cu prapori și cu icoana hramului în jurul Bisericii, soborul de preoți împreună cu credincioșii din parohie și din parohiile învecinate, rugându-se lui Dumnezeu și Cuvioasei Parascheva pentru ocrotirea parohiei și îndeplinirea tuturor năzuințelor credincioșilor. De la ora 13.00 a avut loc Taina Sfântului Maslu fiind prezenți preoții care fac parte din Cercul pastoral-misionar Lipova, avându-l ca și coordonator pe P.C preot Farcaș Teodor de la Parohia Zăbrani.
La hramul parohiei a participat și P.C. preot Mariș Gabriel, consilier eparhial la sectorul social-filantropic, mai ales că în această parohie există Centrul social „Cuvioasa Parascheva”. P. C. părinte Consilier social a ținut un cuvânt de învățătură legat de hramul bisericii și de Taina Sfântului Maslu, evidențiind faptul că prezența unui număr mare de credincioși astăzi la sfânta biserică este rezultatul seminței celei bune semănate în sufletele lor de semănătorul acestei parohii, care este preotul paroh. În încheierea programului din preziua hramului, preotul paroh a mulțumit tuturor preoților și credincioșilor din cuprinsul Cercului pastoral-misionar Lipova, după care a avut loc o agapă creștinească, oferită invitaților la Centrul social Dorgoș. Preotul paroh a ținut o prelegere despre Sfinții Constantin cel Mare și mama sa Elena, în contextul anului omagial „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Programul de hram a continuat cu Vecernia din seara de Duminică, precum și în ziua de hram, cu Utrenia și Sfânta Liturghie.
La împlinirea a 102 ani de la zidirea bisericii parohiale Dorgoș, preotul și credincioșii parohiei aduc mulțumire Bunului Dumnezeu pentru ajutorul dat în împlinirea tuturor celor propuse, apoi bunilor credincioși care l-au sprijinit la toate pregătirile pentru buna desfășurare a zilelor de hram, și nu în ultimul rând preoților invitați, care au venit în duh de rugăciune să ia parte la bucuria preotului și credincioșilor din această parohie de pe Valea Mureșului.