Sfânta Cuvioasă Parascheva, cinstită de credincioșii olteni

Mai multe lăcașuri de închinare din Mitropolia Olteniei și-au serbat hramul cu ocazia praznicului Sfintei Cuvioase Parascheva. Astfel, în Cetatea Băniei, Biserica „Sfântul Petru Movilă” din cartierul Romanești a îmbrăcat straie de sărbătoare. Aici Sfânta Parascheva este cinstită cu cel de-al doilea hram al sfântului lăcaș, credincioșii putându-se închina la racla în care se găsesc veșmintele sale, aduse de la Iași. În ajunul praznicului, duminică, 13 octombrie, racla cu veșmintele sfintei a fost purtată în procesiune în jurul bisericii, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Numeroși credincioși au venit și la Mănăstirea Popânzălești, la 30 km de Craiova, spre a aduce cinstire Sfintei Parascheva. În ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu pr. Vintilă Sărdărescu, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei și delegat al IPS Părinte Irineu la eveniment. Sfânta Parascheva a fost cinstită în chip deosebit și în orașul Motru, din județul Gorj, la Parohia Motru II. Aici, peste 300 de credincioși au venit să aducă cinstire sfintei și să se închine la veșmintele ei, așezate într-o raclă. După Sfânta Liturghie, parohienii au participat la o agapă frățească.

În Arhiepiscopia Râmnicului, Preacuvioasa a fost prăznuită de credincioși la Mănăstirea Pătrunsa, chinovie situată în comuna Bărbătești, județul Vâlcea, la 7 km depărtare de sat. Cinstitul așezământ monahal poartă hramul „Cuvioasa Parascheva” de la numele mamei episcopului Climent al Râmnicului, care a ridicat acest ansamblu monahal în 1740 în amintirea faptului că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turcești, adăpostindu-se la poalele muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa.

Schitul Cozia Veche sau „Schitul de piatră”, situat la un kilometru nord de Mănăstirea Cozia, poartă de asemenea hramul Preacuvioasei. Se crede că ar fi ctitoria lui Radu, tatăl lui Mircea, la sfârșitul secolului al XIII-lea, începutul secolului al XIV-lea. Documentar este atestată la 8 noiembrie 1601 și 8 noiembrie 1602, când Teofana monahia, în actele de donație către Mănăstirea Cozia, menționează doi nevoitori ai acestui schit. Ultima mențiune documentară despre viața acestui schit poartă data de 8 septembrie 1837. Schitul aparține de Mănăstirea Stănișoara.

Comentarii Facebook


Știri recente