Sfânta Cruce, cinstită în toate bisericile

Zeci de biserici din țară și străinătate sunt îmbrăcate astăzi în haine de sărbătoare, cinstindu-și hramul de marele praznic al Înălțării Sfintei Cruci. Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit zi de post în fiecare an pe 14 septembrie, iar credincioșii merg la biserică pentru a primi binecuvântarea Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La unele biserici și mănăstiri, unde se păstrează părticele din Sfânta Cruce sau unde sunt cruci făcătoare de minuni, zilele acestea au loc pelerinaje, creștini de pe întreg cuprinsul țării venind să primească ajutor pentru sănătate și izbăvire de păcate.

În Arhiepiscopia Bucureștilor sunt mai multe lăcașuri de cult închinate sărbătorii ‘Înălțarea Sfintei Cruci’, precum biserica Mănăstirii Caraiman, din localitatea Bușteni. Această mănăstire este așezată la poalele masivului Caraiman, pe vârful căruia se află vestita cruce.

La Mănăstirea Ianculești din Protoieria Văleni sunt așteptați sute de credincioși, care au prins drag de sfântul lăcaș, deși mănăstirea a fost înființată abia acum șase ani. La slujba Sfintei Liturghii este prezent, Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Credincioșilor prezenți, obștea le-a pregătit o masă caldă, de care să se bucure împreună după slujbă.

‘Am invitat și autorități locale și așteptăm pe toți credincioșii să vină să ne rugăm împreună’, a declarat pentru „Ziarul Lumina” părintele stareț Benedict Sbârnău, de la Mănăstirea Ianculești.

Astăzi, la Mănăstirea Dervent se prăznuiește unul dintre hramurile lăcașului de cult, ‘Înălțarea Sfintei Cruci’. Sfânta Liturghie este săvârșită de Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. După slujbă, ierarhul tomitan conduce procesiunea spre izvor, unde se oficiază slujba de sfințire a apei sau Agheasma mică. Manifestările religioase în Eparhia Tomisului continuă mâine, 15 septembrie, la ora 16:30, când IPS Arhiepiscop Teodosie va sfinți locul viitoarei biserici mari a Mănăstirii Crucea, biserică ce va purta hramul ‘Sfinții Trei Ierarhi’.

Hram este și la Schitul ‘Înălțarea Sfintei Cruci’ din localitatea Topolog. Cu prilejul hramului, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, săvârșește Sfânta Liturghie. După-amiază Preasfinția Sa va oficia o slujbă de binecuvântare și Acatistul Sfintei Cruci în capela penitenciarului din Tulcea.

Credincioșii din capitală se pot închina astăzi și la fragmentul din Sfânta Cruce, ce se păstrează la Biserica ‘Sfântul Vasile cel Mare’ de pe Calea Victoriei. Hram este și la Mănăstirile ‘Înălțarea Sfintei Cruci’ de la Sângeap, Bixad – Satu Mare, Cebza – Timiș, Feredeu – Arad, Schitul ‘Sfânta Cruce Poiana’ din Neamț, ‘Sfânta Cruce’ din Bihor și Olt, Schitul Straja din Hunedoara. Sărbătoare este, de asemenea, și la Mănăstirea Cășiel din Cluj, Șatra din Maramureș și Mănăstirea Partoș din Timiș.

Și în diaspora românii vor sărbători Înălțarea Sfintei Cruci, hram fiind și la bisericile din Hollywood, California sau la cea din Alexandria, Virginia – SUA, precum și la parohiile ‘Înălțarea Sfintei Cruci’ din Växjö, Suedia.

Comentarii Facebook


Știri recente