Sfânt Maslu cu arhiereu la Paraclisul mitropolitan Madona Dudu din Craiova

Paraclisul mitropolitan „Maica Precista – Dudu” din Craiova a primit vizita Înalt Preasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în cea de a treia zi a Postului Mare, miercuri, 20 martie. Cu acest prilej, IPS Părinte a oficiat Taina Sfântului Maslu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a precizat Diac. Ioniță Apostolache.

Începutul Postului Mare a adunat sute de credincioși în sfintele lăcașuri craiovene pentru a participa la slujbele specifice rânduite pentru această perioadă. IPS Părinte Mitropolit Irineu, a slujit, la ceas de seară, alături de preoții și diaconii slujitori. Astfel, după ce luni, 18 martie, în prima zi de post, Mitropolitul Olteniei a slujit la Paraclisul „Maica Precista – Dudu” rânduiala Canonului celui Mare, iar marți a poposit la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, miercuri, 20 martie, a revenit la Biserica „Maicii Domnului de la Dud”, unde a oficiat Taina Sfântului Maslu.

Cuvânt despre folosul Sfântului Maslu

La rugăciune au fost prezenți credincioși din toate cartierele orașului, care s-au împărtășit de binecuvântarea Tainei și de cuvântul de învățătură, rostit de IPS Părinte la finalul slujbei. „Așa cum am înțeles din sfintele rugăciuni, acest untdelemn sfințit are putere tămăduitoare pentru că în el s-a amestecat puterea lui Dumnezeu și prin acest lucru material, noi primim daruri duhovnicești. Așa se face că noi sfințim apa și ea este sfântă, sfințim untdelemnul și el este sfânt, sfințim pâinea și vinul și ele se transformă în Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos”, a spus IPS Părinte. În continuare, Mitropolitul Olteniei a adus mai multe explicații cu privire la semnificația simbolică și puterea tămăduitoare pe care o are materia Tainei Sfântului Maslu. „În limba greacă cuvântul untdelemn înseamnă milostivire, pentru că aceasta este menirea lui, de a unge trupul nostru, iar sufletul să fie uns de harul Duhului Sfânt. Acest lucru se explică prin faptul că în această Sfântă Taină, pe de o parte, lucrurile materiale, adică firea noastră pământească simte ungerea untdelemnului, iar sufletul primește mângâierea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Este evident că Sfântul Maslu este în primul rând o taină pentru vindecarea bolilor noastre sufletești și trupești. Suferința, care a intrat în firea noastră prin căderea lui Adam, a rămas în continuare în firea omului și, odată cu păcatul, aduce multă pagubă sufletească și chiar moarte trupească. Așadar, pentru a ne izbăvi de această durere, Dumnezeu, așa cum spune în Taina Sfântului Maslu, ne-a dat nu numai prin Sângele Său vindecare, ci și prin untdelemn sfințit. Ținând cont de toate acestea, putem spune că Sfântul Maslu este o taină foarte importantă în viața noastră, adresându-se deopotrivă sufletului și trupului”, a conchis IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Programul liturgic al IPS Irineu va continua vineri, 22 martie, ora 17.00, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova. Sâmbătă, 23 martie, Mitropolitul Oltenie va săvârși Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Grigorie Teologul” al Seminarului Teologic din Craiova, iar duminică, 24 martie, în prima duminică din Postul Mare (a Ortodoxiei), va reveni la catedrala chiriarhală, unde va oficia Sfânta Liturghie.

Comentarii Facebook


Știri recente