Sf. Trei Ierarhi cinstiți la Facultatea de Teologie din capitală. Rectorul Marian Preda a participat la eveniment

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din capitală a celebrat luni sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi prin două evenimente consecutive. Profesorii și studenții s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie în paraclisul facultății, iar după slujbă au participat la evenimentul festiv „Dies Academicus”.

Preotul profesor emerit Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific, a fost delegatul Patriarhului la eveniment.

Părintele Ștefan Buchiu, fost decan al facultății, a deschis „Dies Academicus” cu prelegerea „Actualitatea contribuției teologice a Sfinților Trei Ierarhi”.

Părintele Buchiu a insistat pe utilizarea cu discernământ a operei Sfinților Părinți și a spus că pe lângă lecturarea ei este nevoie mereu de verificarea actualității, a provenienței acesteia și a posibilității de a o utiliza în contextul teologic, cultural, filosofic, științific și social de astăzi.

La finalul prelegerii sale, părintele profesor a fost distins de actualul decan, Pr. Constantin Preda, cu „Diploma Sfinții Trei Ierarhi” în semn de apreciere pentru toată activitatea didactică și de cercetare teologică.

La eveniment au participat mai mulți reprezentanți ai Universității din București, precum Rectorul, Președintele Senatului și Directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat.

Rectorul Marian Preda: Aceasta este calea de urmat

Rectorul Marian Preda a subliniat că lucrul în comuniune și respectarea trecutului reprezintă calea de urmat.

„Este prilejul să vă exprim satisfacția mea, ca rector, pentru că văd facultatea de teologie, o facultate importantă a Universității din București – a patra după cele trei care au întemeiat universitatea, o văd din nou împreună într-o comuniune pe care țin să o apreciez, să o menționez după doi ani de pandemie, și încă un an, aproape, de război”.

„Este extrem de important să facem lucrurile împreună și mai ales să ne respectăm trecutul. A fost, cred, spiritul întâlnirii de astăzi”, a spus rectorul făcând referire la prezența fostului decan și la cinstirea celor trei sfinți ierarhi din secolul 4.

Prof. Marian Preda i-a mulțumit părintelui Ștefan Buchiu pentru că a rămas alături de facultate și de universitate.

„Cred că aceasta este calea de urmat: Avem mult mai multe lucruri care ne unesc – și în interiorul facultăților și în universitate, și la nivel social – decât cele care ne separă”, a mai spus Rectorul Universității din București.

„Vă doresc un an cu foarte multe realizări, atât profesionale, cât și personale. La mulți ani Facultății de teologie ortodoxă ‹Justinian Patriarhul›!”.

Prof. univ. dr. Marian Preda, Rectorul Universității din București. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Emanuela Ene

În continuare, părintele decan Constantin Preda a prezentat Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” pe anul 2022.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de corul facultății urmat de vernisajul unei expoziții cu icoane realizate de studenții de la specializarea Artă Sacră.

Pentru mai multe imagini accesează galeriile foto de la: Dies Academicus și de la Sfânta Liturghie.

Citește și Studenții predică de Sf. Trei Ierarhi: Suntem chemați să devenim „sufletul lumii”

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Emanuela Ene

Comentarii Facebook


Știri recente