Sf. Ștefan cel Mare și Starețul Iachint Unciuleac, omagiați de Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”

Mănăstirea Putna a găzduit joi Forumul regional al tinerilor mărturisitori de Hristos din Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”.

Manifestarea a celebrat 14 ani de activitate a grupului și l-a omagiat pe fostul stareț al mănăstirii, Arhim. Iachint Unciuleac, prin lansarea volumului „Așa era Părintele Iachint, mărturii și evocări”.

Invitați speciali au fost Adriana Ene, realizatoare Trinitas TV și Radio Trinitas, și prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina Religie la Inspectoratul Județean Suceava.

Evenimentul a început cu o depunere de flori la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, prilej cu care tinerii au intonat troparul sfântului.

Lucrările forumului s-au desfășurat la Centrul Cultural „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul” al Mănăstirii Putna și au inclus o întâlnire a Cercului profesorilor de religie din zona Rădăuți.

Prof. Vasile Schipor, coordonatorul Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” și cadru didactic la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, județul Suceava, a subliniat că, în cei 14 ani de activitate a grupului, 637 de tineri au fost implicați în activități.

Profesorul a prezentat și un film retrospectiv care rememorează reușite și experiențe de învățare care au marcat evoluția grupului.

Dialog între elevi și profesori

Adriana Ene care a promovat de-a lungul timpului activitatea grupului, a moderat următorul moment, focus-grupul intitulat „Actul cultural ca mărturisire de credință”, la care au participat, îmbrăcați în port popular, tineri din mai multe generații de membri ai Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”.

La dialog, care a pornit de la „decalogurile” adresate tinerilor de Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților, au participat starețul Arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Arhim. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural, și prof. Angelica Chachula, directoarea Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, profesori și elevi.

Tinerii au vorbit despre oamenii importanți care le-au marcat existența, despre valorile grupului lor și ale Ortodoxiei în general, dar și despre prietenie, subliniind o parte din provocările societății contemporane și prezentând proiecte de viitor ale grupului.

Omagiu Duhovnicului Bucovinei

A urmat lansarea volumului comemorativ dedicat Arhimandritului Iachint Unciuleac, fostul stareț al Mănăstirii Putna. Volumul, realizat de membrii Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, este prilejuit de împlinirea unui secol de la nașterea celui care a fost numit „duhovnicul Bucovinei”.

A luat apoi cuvântul coordonatoarea volumului, prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar județean, care l-a cunoscut personal pe al 79-lea stareț, și participanți care au împărtășit amintiri de suflet despre duhovnic.

La finalul evenimentului, Arhim. Melchisedec Velnic a înmânat Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” Ordinul „Mușatinii”, acordat de Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților. Gramata arhiepiscopală a fost citită de Arhim. Dosoftei Dijmărescu .

În semn de recunoștință pentru tot sprijinul oferit de-a lungul timpului, prof. Vasile Schipor a oferit, din partea tinerilor, Diplome de onoare și flori invitaților speciali ai evenimentului, iar, în încheiere, Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” a interpretat cântecele „Avem un grai și o țară”, „Imnul ITO” și „Românie, mândru plai”.

Întâlnirea a fost transmisă în direct pe pagina oficială a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente