Sf. Ștefan cel Mare s-a rugat în ceruri pentru unitatea tuturor românilor, ideal împlinit în 1918: PS Macarie

Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la hramul Bisericii din Borzești, ctitorie a Sf. Domnitor Ștefan cel Mare. Ierarhul a spus că sfântul domnitor s-a rugat în ceruri pentru unitatea românilor din toate teritoriile istorice românești, ideal realizat în 1918, la Marea Unire.

Preasfințitului Părinte Macarie i-au fost alături în slujire Părintele Ioan Bârgăoanu, Protopop de Onești, Părintele Petrică Cautiș, parohul Bisericii din Borzești și alți clerici locali.

„Sfântul Voievod Ștefan a purtat o rană în sufletul său, pentru că nu a reuşit să vadă țara lui întreagă. El a ctitorit biserici și în celelalte zone ale țării locuite de români. Sfântul Ștefan s-a rugat şi cu mai multă osârdie atunci când a intrat în Împărăția Cerurilor, ca poporul său să fie adunat într-o singură țară mare. Urmașul său, Mihai Viteazul, a reușit – iar în cele din urmă s-a împlinit dorința Voievodului în 1918, când s-a făcut unirea cea mare”, a spus Episcopul Europei de Nord.

PS Macarie a slujit la hramul Bisericii din Borzești sâmbătă, 2 iulie 2022, când s-au împlinit 30 de ani de la canonizarea ctitorului ei. Foto: Doxologia.ro

Evenimentul a făcut parte din seria de manifestări Zilele Betleemului Ștefanian, aflată în acest an la a zecea ediție.

Anul acesta s-au împlinit 30 de ani de la canonizarea Sf. Domnitor Ștefan cel Mare.


Biserica din Borzeşti este ctitoria lui Ştefan cel Mare din anul 1494, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu de marele voievod pentru că pe aceste meleaguri s-a născut şi a copilărit. Există legenda că într-un stejar din Borzești ar fi murit un prieten din copilărie al domnitorului, ucis de tătarii care le-au întrerupt copiilor joaca.

Biserica a fost reconsolidată în anii 1990 și pictată de Grigore Popescu.

Biserica din Borzești. Foto: Facebook / Biserica din Borzești

În anul 2004, la Borzeşti s-au sărbătorit 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ştefan cel Mare. În anul 2008, odată cu ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de arhiepiscopie, biserica din Borzeşti a fost resfinţită de un sobor din care au făcut parte peste 30 de ierarhi.

Vezi galeria foto integrală de la eveniment: click aici.

Sursa foto: Episcopia Europei de Nord

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente