Sf. Ioan Maximovici sărbătorit la Oradea de PS Sofronie: Niciunul dintre noi nu este sfânt, însă aspirăm la sfințenie

Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon” din Oradea. Evenimentul a marcat al doilea hram al parohiei (2 iulie), care este ocrotită și de Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul de la Shanghai și San Francisco.

Episcopul Oradiei a explicat textul evanghelic despre grijile vieții și a subliniat că sursa tuturor necazurilor și problemelor este lăcomia.

„Pericopa evanghelică pe care am ascultat-o descrie, în fapt, condiția creștinului. Cum se cuvine nouă, creștinilor, să fim, să trăim și să ne comportăm în lume”, a spus în deschidere ierarhul.

Niciunul dintre noi nu este sfânt, însă aspirăm la sfințenie, iar viața noastră pendulează între dorința de a fi, care nu se poate împlini decât împreună cu Dumnezeu, în viața trăită în Lumina lui Dumnezeu, și, de cealaltă parte, setea de a avea, dorința de a poseda și a acumula, care ne creează atât de multe neplăceri și griji inutile. Căci, din păcate, tot ceea ce apare ca neputință și, apoi, nemulțumire și, de multe ori, se poate transforma în răzvrătire la adresa lui Dumnezeu, vine din dorința de a avea, care ne vine din poftă!

Consumerismul zilelor noastre a cultivat dorința de agonisire a omului modern și să îl facă pe acesta să se raporteze greșit în relația cu Dumnezeu.

„Fiind prinși de grijile vieții, ne lăsăm molipsiți de lumea din jur care își dorește mai mult să aibă și mai puțin să fie. Mai mult își dorește omul zilelor noastre să aibă, de aceea și în legătura cu Dumnezeu I se adresează doar cerându-I: ‹Dă-mi, Doamne!›”.

„În zilele noastre, în așa numita ‹societate de consum›, suntem ispitiți pe toate căile să avem mereu lucruri noi, multe, mai mari, mai noi, impresionante și impunătoare! De ce o casă mai mare? De ce o mașină mai nouă? De ce haine mai noi? De ce lucruri noi? De ce să impresionăm? Pe cine? Toate aceste dorințe nu indică altceva decât imaturitatea noastră spirituală”, a adăugat ierarhul.

Dacă am ști ceea ce avem nevoie cu adevărat, am ști și să ne rugăm.

„Să nu ne comportăm ca niște cerșetori care mereu Îi cerem câte ceva care nu ne este de folos, ci mai degrabă să ne comportăm ca niște fii, care-I cerem să ne dăruiască ceea ce știe El că ne este de folos pentru fericirea de aici și, mai ales, pentru fericirea de dincolo, în veșnicie, împreună cu El și cu toți Sfinții”, a adăugat la final Episcopul Oradiei.

În timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie l-a hirotonit preot pe teologul Darius Herlaș, pe seama bisericii închinate Sfinților Ierarhi Spiridon al Trimitundei și Ioan de Shanghai și San Francisco din Oradea.

Foto credit: Episcopia Oradiei

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente