Sf. Ier. Grigorie Dascălul a reunit pelerinii în jurul moaștelor sale la hramul Mănăstirii Căldărușani

Arhim. Lavrentie Gâță, starețul Mănăstirii Căldărușani, a oficiat joi Sfânta Liturghie la hramul sfântului așezământ, împreună cu numeroși clerici din obște și din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Slujba a avut loc la altarul de vară, în timp ce credincioșii s-au putut închina la moaștele sfântului mitropolit al Țării Românești.

„S-a îngrijit nu numai de românirea clerului de mir, dar a purtat de grijă preoților și familiilor acestora. A acordat învățământului o atenție deosebită. I-a cerut Episcopului Chesarie al Buzăului să înființeze școli românești la Buzău și Focșani, urmând ca dascălii să fie plătiți de episcopie”, a spus Arhim. Lavrentie Gâță în cuvântul de învățătură.

Mănăstirea Căldărușani și-a serbat joi, 22 iunie 2023, ocrotitorul: pe Sf. Ier. Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești. Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

„A stăruit ca fiecare eparhie să înfiin­țeze câte un seminar teologic, cu câte patru clase, propunere împlinită la doi ani de la moartea sa.”

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat Parastasul pentru stareții, monahii, ctitorii și binefăcătorii Mănăstirii Căldărușani trecuți la cele veșnice.

Sf. Ier. Grigorie Dascălul a fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 2005.


Slujbele de la Mănăstirea Căldărușani se desfășoară în această perioadă la paraclisul temporar amenajat în cadrul muzeului mănăstirii, deoarece la biserica mare se desfășoară lucrări de restaurare în cadrul unui proiect cu fonduri europene.

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente