Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa; cu fiii ei; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust

1. Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust – Acești au suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian. Persecuțiile sângeroase împotriva creștinilor au fost pornite de către împărații romani, care considerau creștinismul ca un pericol pentru însăși existența statului roman păgân de atunci.

În acele vremuri, în statul roman, religia era strâns legată de viața politică și socială. Cetățenii romani aveau obligația de a cinsti pe zei și a le aduce jertfe, rigori pe care creștinii nu le îndeplineau. Au fost foarte mulți împărați romani care au declanșat persecuții sângeroase împotriva creștinilor printre care și Dioclețian (284-305).

În anii 303-304 Dioclețian a dat patru edicte împotriva creștinilor, prin care se prevedea dărâmarea lăcașurilor de cult, interzicerea adunărilor creștine, uciderea preoților și chiar a credincioșilor, dacă nu voiau să jertfească zeilor păgâni.

Printre pedepsele care se aplicau: bătaia cu vergi sau cu pietre, sfâșierea trupului cu cioburi ascuțite, arderea cu fier înroșit, turnarea de plumb topit pe spate, spânzurarea cu capul în jos, sfărâmarea picioarelor, sugrumarea, înecarea, tăierea capului cu sabia. Preotul Romulus, diaconul Silvanus (Silvan), diaconul Donatus (Donat) și fratele său Venust au primit moarte martirică în localitatea Cibalae (Cibales), în apropiere de Sirmium.

Tuturor li s-a tăiat capul cu sabia în ziua de 21 august, anul 304, pentru că au mărturisit că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni.

2. Sfântul Apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. El era evreu de neam şi cunoştea desăvârşit dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi. Şi s-a suit în Ierusalim la închinăciune în zilele Sfântului Ioan Botezătorul şi s-a minunat auzind propovăduirea lui şi văzând îngereasca lui viaţă, şi a fost botezat de către dânsul.

După aceea, văzând pe Domnul nostru Iisus Hristos în trup petrecând cu oamenii şi auzind învăţătura Lui şi văzând minunile Lui, s-a dus după Dânsul şi a fost numărat în ceata celor şaptezeci de apostoli mai mici, despre care se scrie în Evanghelie: Domnul a arătat şi pe alţi şaptezeci şi i-a trimis pe ei câte doi înaintea feţei Sale, în toată cetatea şi locul, unde voia să meargă.

Iar după pătimirea cea de bunăvoie, după moartea Domnului şi după învierea cea de a treia zi şi înălţarea Lui la ceruri, Sfinţii Apostoli împărţindu-se în toată lumea la propovăduire, Sfântul Tadeu s-a dus la Edesa, trimis fiind de Domnul.

Pentru că aşa a făgăduit Domnul lui Avgar, domnul Edesei, mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie, trimiţându-i pe mahramă închipuirea cea ne făcută de mână a Preasfintei Sale feţe şi scriind către dânsul: „Când mă voi înălţa la Tatăl, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei, care te va tămădui desăvârşit de boala care te-a cuprins pe tine şi îţi va da viaţă veşnică ţie şi celor ce sunt cu tine”.

Deci Apostolul Tadeu, mergând în cetatea Edesa, nu s-a arătat îndată stăpânitorului, ci mai întâi a intrat în casa unui evreu cunoscut al său, cu numele Tobie, şi fiind găzduit la dânsul, a început cu minune a face tămăduiri cu puterea lui Hristos, tămăduind toate bolile prin punerea mâinilor şi prin chemarea numelui Domnului.

Deci, străbătând vestea despre dânsul prin toată cetatea, au început a aduce la dânsul pe neputincioşii lor şi, văzând tămăduirea lor cea grabnică ce se făcea de apostolul lui Hristos, se minunau foarte. Despre aceasta s-a vestit şi domnului Avgar, cum că un bărbat oarecare, venind de la Ierusalim, face multe minuni cu numele lui Iisus Hristos.

Deci Avgar îndată şi-a adus aminte de scrisoarea lui Hristos, Care-i făgăduia că are să trimită la dânsul pe unul din ucenicii Săi şi s-a gândit în sine, zicând: „Oare nu a venit acela pe care îi făgăduise lui să-l trimită?” Apoi, poruncind să-l cheme pe Tobie, a zis către dânsul: „Aud că în casa ta este un om din Ierusalim, care tămăduieşte toate bolile cu numele lui Iisus”.

Tobie a zis: „Cu adevărat, stăpâne, oaspetele cel de la mine face multe minuni cu acel nume!” Domnul a zis: „Adu-l aici la mine”. Şi ducându-se Tobie la Sfântul Tadeu, i-a zis: „Domnul acestei cetăţi m-a chemat şi mi-a poruncit să te duc la el, ca să-l tămăduieşti de bolile ce l-au cuprins!” Şi a zis Tadeu: „Cu adevărat eu sunt trimis la dânsul”. Iar a doua zi au mers amândoi la domnul Avgar, fiind adunaţi acolo toţi boierii şi dregătorii lui.

Și intrând apostolul cu Tobie pe uşile palatului domnesc, şi domnul uitându-se la dânsul, a văzut faţa lui apostolească strălucind cu lumină şi, înspăimântându-se, s-a sculat degrabă de la locul său şi i s-a închinat până la pământ. Şi s-au mirat toţi cei ce stăteau de faţă, văzând pe domnul că se închină la un străin; pentru că aceia nu vedeau strălucirea cea minunată care ieşea din faţa lui Tadeu.

Deci domnul l-a întrebat pe Sfântul Tadeu: „Oare tu eşti ucenicul lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care mi-a făgăduit prin scrisoare să-mi trimită pe unul din ucenicii Săi, ca să-mi dea sănătate desăvârşită neputinţei mele şi viaţă veşnică, mie şi celor ce sunt cu mine?” Apostolul lui Hristos a răspuns: „De vreme ce ai pus mare nădejde spre Domnul meu Iisus Hristos, de aceea am venit la tine, fiind trimis de Dânsul. Şi dacă credinţa ta către El se va înmulţi mai mult în tine, toate cele dorite de tine vor fi după credinţa ta”.

Avgar a zis: „Am crezut atâta într-însul, încât am voit să adun puterea oştii şi să merg asupra iudeilor care L-au răstignit pe El, ca să răzbun asupra lor răutatea aceea şi să-i pierd cu desăvârşire.

Dar stăpânirea romană, sub care suntem, m-a oprit”. Sfântul Tadeu a zis: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos n-a avut trebuinţă de ajutorul omenesc în vremea pătimirii Sale de la iudeii cei zavistnici şi răi; căci putea să pună înaintea Sa legiuni de îngeri, dar, împlinind voia Părintelui, a pătimit pentru mântuirea a toată lumea.

Iar după împlinirea voii Părintelui Său, S-a suit către Dânsul la ceruri cu slavă şi a şezut de-a dreapta Lui, şi nu are trebuinţă ca cineva să-L răzbune pe El asupra vrăjmaşilor Lui, având El însuşi putere peste toţi, ca să judece viii şi morţii, şi fiecăruia să-i răsplătească după faptele lui”.

Deci vorbind mult despre Hristos Dumnezeu către Avgar şi către cei ce erau cu dânsul, Sfântul Tadeu l-a adus la desăvârşita credinţă şi l-a botezat. Atunci Avgar a câştigat în Sfântul Botez tămăduire de lepra pe care o avea rămasă pe faţa sa după cea dintâi vindecare, căci mai înainte era lepros peste tot trupul, şi când s-a adus la el scrisoarea lui Hristos şi chipul cel nefăcut de mână al Preasfintei feţe a Lui, atunci i-a fost cea dintâi tămăduire, curăţindu-i-se trupul de lepră, rămânând numai o mică parte – cu dumnezeiască rânduială -, pe faţa lui, până la venirea apostolului Tadeu.

Iar cealaltă tămăduire desăvârşită a lui, nu numai cea trupească, dar şi cea sufletească, s-a făcut prin venirea apostolului şi prin Sfântul Botez, când a ieşit din sfânta scăldătoare cu totul întreg şi sănătos. Deci s-a botezat domnul Avgar cu toată casa sa; asemenea s-au botezat şi ceilalţi care văzuseră minunile şi câştigaseră tămăduire de neputinţele lor. Apoi Sfântul Apostol Tadeu a poruncit domnului Avgar să adune pe toţi locuitorii cetăţii şi să asculte cuvântul lui Dumnezeu.

Deci a doua zi s-a adunat tot poporul, iar Tadeu, apostolul lui Hristos, stând pe un loc înalt, a început a le bine vesti pe Unul adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, toate cele văzute şi nevăzute, cu atotputernica Sa tărie, şi cum Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din cer pe pământ, prin cea negrăită întrupare pentru mântuirea omenească, şi a pătimit de voie, a murit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri, şi a pregătit celor buni răsplătire veşnică la ceruri, iar celor răi pedeapsă nesfârşită în iad.

Asemenea, le-a spus şi toate celelalte taine ale mântuirii noastre prin cuvinte pe larg. Iar popoarele au crezut cuvintele apostolului, de vreme ce au văzut şi minunile lui, căci vedeau pe domnul lor tămăduit şi pe ceilalţi mulţi; deci au început a slăvi pe Hristos, cerând Sfântul Botez.

Astfel s-a luminat prin botez cetatea Edesa prin sfânta credinţă cea întru Domnul nostru Iisus Hristos; deci s-au zidit biserici şi s-au pus preoţi, prin punerea mâinilor apostolului. Iar domnul Avgar, vrând să mulţumească Sfântului Apostol Tadeu pentru tămăduirea sa, i-a dat lui mult aur, dar sfântul n-a primit, zicând: „Dacă pe ale noastre le-am lăsat, apoi cum să vrem să le primim pe cele străine?”

Deci întărind în Edesa sfânta credinţa şi pe toate rânduindu-le bine, Sfântul Apostol Tadeu s-a dus în Mesopotamia, şi luminând acolo pe mulţi şi zidind multe biserici, străbătea pretutindeni cetăţile Siriei, ostenindu-se cu buna vestire a lui Hristos. Apoi, mergând la Virit, cetatea Feniciei, propovăduind şi botezând pe mulţi, s-a odihnit întru Domnul.

3. Sfânta Muceniță Vasa a trăit în împărăţia lui Maximian, în cetatea Edesa. Ea, însoţindu-se cu un oarecare slujitor idolesc, anume Valerie, a născut cu dânsul trei fii: Teognie, Agapie şi Pist, şi i-a crescut în credinţa creştinească, căci era creştină, fiind învăţată sfânta credinţă în Hristos de la strămoşii săi. Ea fiind pârâtă de bărbatul său, a fost adusă înaintea judecătorului, şi a mărturisit că este creştină; pentru aceasta a fost aruncată în temniţă cu fiii săi.

După aceasta, scoţând-o la judecată, au chinuit pe fiii săi înaintea ochilor ei. Intâi pe Teognie l-au spânzurat şi după aceea l-au strujit; după aceea lui Agapie i-au jupuit pielea capului până la piept, dar el tăcea, nezicând nimic; apoi pe al treilea l-au muncit în tot chipul. Iar maica, privind la pătimirea fiilor ei, îi întărea spre nevoinţă şi îi îndemna cu rugăminte.

Toţi aceşti trei prunci, suferind cu bărbăţie muncile pentru Hristos, au fost tăiaţi cu sabia. Deci Sfânta Vasa, maica lor, s-a bucurat că a trimis mai înainte la Hristos pe iubiţii săi fii. Şi iar au pus-o în legăturile temniţei, unde fiind chinuită de foame, a luat hrană din mâna îngerului şi s-a întărit spre cea mai mare pătimire.

După aceasta a fost dusă în Macedonia, din porunca chinuitorului, şi acolo, silind-o la necurata jertfă, nu s-a supus. Drept aceea, mai întâi a fost aruncată în apă, apoi în foc şi după aceea au bătut-o cu pietre; dar din toate acele chinuri a rămas nevătămată. Apoi, aducând-o în capiştea idolească, ea a apucat pe idolul Die, l-a aruncat la pământ şi l-a sfărâmat.

După aceea au dat-o spre mâncare fiarelor, dar ele nu s-au atins de dânsa, apoi au aruncat-o în mare, departe de mal ca treizeci de stadii, şi au văzut cei ce priveau la dânsa, cum trei bărbaţi luminoşi, care străluceau mai mult decât soarele, au adus-o în corabie şi au pus-o pe scaun. Iar după opt zile s-a arătat ostaşilor într-o insulă oarecare, care era în Helespont.

Iar dregătorul din Macedonia, cu numele Filip, înştiinţându-se de acest lucru, a scris lui Consularie al Cizicului, din eparhia Helespontului, ca să o prindă. Deci acela, prinzând pe sfânta, a silit-o la jertfa idolească, dar, văzând că nu se pleacă nicidecum, a poruncit să-i lege mâinile înapoi şi, cu bătaie cumplită sfărâmându-i toate mădularele, la sfârşit i-a tăiat cinstitul ei cap. Astfel sfânta şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Comentarii Facebook


Știri recente

Sinaxă monahală în Episcopia Canadei: Decizii

Sinaxa monahală a Episcopiei Canadei s-a desfășurat luni la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Efrem cel Nou” – Mono, sub președinția Preasfințitului Părinte Ioan Casian. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul…