Sesiune de informare la Protopopiatul Timișoara I

Marți, 11 iunie, în sala de sedințe a Protopopiatului Timișoara I avut loc sesiunea de informare „Exemple de bune practici în parohiile ortodoxe”, susținută de echipa Centrului de resurse „Anastasis” în cadrul proiectului FORTE, informează „Ziarul Lumina”.

Au participat angajații clericali și neclericali ai parohiilor Protopopiatului Timișoara I. În debutul sesiunii a fost prezentat proiectul FORTE și au fost oferite detalii despre specificul și activitatea Centrului de resurse „Anastasis”, deschis la Timișoara în cadrul proiectului. S-au prezentat idei de activități ce pot fi implementate cu ajutorul comitetelor parohiale și au fost oferite exemple de bune practici de la parohiile vizitate de echipa centrului în cadrul proiectului, exemple care pot fi urmate și de alte parohii. Participanților li s-au prezentat pe scurt etapele redactării unei cerei de finanțare, fiind îndemnați să apeleze la sprijinul Centrului „Anastasis” pentru ajutor în eventualitatea scrierii și depunerii unui proiect spre finanțare. La finalul întâlnirii, părintele protopop Ioan Bude a fost invitat să ofere câteva informații legate de cele mai reprezentative activități desfășurate în parohia pe care o păstorește. Prezentările din cadrul sesiunii au fost însoțite de materiale informative, care au fost oferite participanților. Proiectul FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social este implementat de Federația Filantropia împreună cu Patriarhia Română, Instituto de Formation Integral (IFI) și SC Global Commercium Development SRL, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Comentarii Facebook


Știri recente