Sesiune de formare Alege Școala!

La Poiana Pinului, în apropierea Mănăstirii Ciolanu, s-a desfășurat, zilele acestea, ultima sesiune de formare în cadrul proiectului „Alege Școala!” din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. La întâlnire au participat reprezentanți ai Patriarhiei Române și ai fundației World Vision, partener în cadrul proiectului.

„Ceea ne nădăjduim că am reușit să le împărtășim este această metodă prin care preoții în calitatea lor și de pedagogi, dar și de educatori și profesori de religie de asemenea trebuie să-l împlinească în ceea ce privește această creștere a omului din copil, din tânăr, un om pe care noi dintotdeauna îl vedem mai întâi cu vocația de om după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și după aceea în calitatea lui de om responsabil în cadrul unei societăți. Ce am constatat din aceste întâlniri pe care le-am avut este mai întâi entiziasmul cu car epreoții și profesorii de religie au participat de la început și nădăjduim că acest entuziasm care noi l-am cultivat în aceste întâlniri va continua și mai departe”, a spus Pr. Gheorghe Holbea.

Sesiunea de formare a reunit preoți și profesori de Religie din județele Buzău și Vrancea.

După trei ani de la lansare, Proiectul „Alege Școala!” se apropie de final. Pentru a marca încheierea acestui proiect ambițios vor fi organizate evenimente în toată țara, cel mai important dintre ele urmând să aibă loc pe 23 iulie, la Palatul Patriarhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente