Sesiune antidrog la Avrig

În cadrul proiectului „Școala Altfel” desfășurat în unitățile de învățământ, consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Nicolae Rusu, și inspectorul social Marius Talmațchi s-au aflat, pe 2 aprilie, la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Avrig, județul Sibiu, unde, împreună cu Lucian Ghidiu, inspectorul de poliție Iulia Leah de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Alba-Iulia și cu juristul Cosmin Țoțu, de la Oficiul pentru Protecția Consumatorului Sibiu, au vorbit adolescenților despre pericolele consumului de droguri, alcool și tutun, dar și despre traficul de persoane.

Au fost prezenți și protopopul de Avrig, Vasile Gafton, conducerea liceului și cadre didactice. „Alături de colaboratorii noștri organizăm acțiuni de prevenire și combatere a consumului de droguri și alcool, dar și a traficului de persoane. Ne dorim să-i învățăm pe copii lucruri indispensabile vieții lor și comportamentului cotidian”, a spus pentru „Ziarul Lumina” pr. Nicolae Rusu.

Comentarii Facebook


Știri recente