În luna martie a acestui an, „Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Familiile aflate în Dificultate”, al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, coordonat de Sectorul social-misionar, a oferit servicii sociale la doi copii, o persoană vârstnică, 26 de persoane aflate în dificultate și o persoană cu dizabilități.
De asemenea, săptămânal, cinci copii din clasele VI-VIII au primit meditații gratuite la limba și literatura română, iar 12 copii din clasele I-IV au participat la ateliere de aplicații teoretice și practice la disciplinele matematică, limba engleză și limba franceză. În cadrul centrului au fost acordate beneficiarilor ajutoare financiare în valoare totală de 1.385 de lei, proveniți din Fondul Filantropia și ajutoare materiale în valoare de 1.525 de lei din donații și sponsorizări, informează sf-esc.ro, citat de „Ziarul Lumina”.