Sala de spectacole a Teatrului „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu s-a dovedit neîncăpătoare sâmbătă, 27 aprilie, pentru credincioșii și clericii care au dorit să participe la un eveniment de excepție, un popas spiritual închinat Sfintei Sărbători a Floriilor și Marelui Praznic al Învierii Domnului, după cum ne-a menționat Gheorghe Cioiu.
Sub genericul „Floriile și Paștele la români”, elevi, studenți și preoți, si-au dat mâna într-un impresionant spectacol dedicat muzicii psaltice, poeziei și prozei religioase.
Manifestarea, organizată cu binecuvântarea și în prezența Înalt Preasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a fost susținută de Corul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim”, Corala preoțească a Protopopiatelor Târgu Jiu Sud și Nord ( sub bagheta dirijorală a părintelui prof. diac. Nicușor Lăzărică), Centrul de zi pentru copii „Sfântul Vasile” al Asociației Vasilida, filiala Târgu Jiu, și Asociația Studenților Crestin Ortodocși, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici”- Târgu Jiu.
Invitat de părintele prof. Nicușor Popescu, directorul Liceului Teologic din Târgu Jiu, să rostească un cuvânt de binecuvântare, Mitropolitul Olteniei a apreciat eforturile depuse de organizatori pentru a oferi credincioșilor momente artistice cu o înaltă încărcătură spirituală, prilejuită de apropierea praznicului Învierii Domnului. „Manifestarea din această seară se înscrie în programul duhovnicesc premergător Sfintelor Patimi și praznicului Învierii Domnului. Am dorit în acest context să oferim credincioșilor și preoților din municipiul Târgu Jiu o după amiază de muzică psaltică, poezie și proză religioasă. Au existat și emoțiile inerente unui astfel de demers, fiind prima acțiune de o asemenea amploare, dar cu toții am constatat că a fost o serbare duhovnicească reușită din toate punctele de vedere. Ne-am bucurat de o prezență numeroasă, de o sală arhiplină și sperăm ca Bunul Dumnezeu să ne întărească în Săptămâna Patimilor, ca prin post, rugăciune și fapte bune, să ajungem la piscul cel mai înalt și mai sfânt: Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru că numai în Înviere îL întâlnim pe Mântuitorul Iisus, ne aflăm împreună cu El pe cale, pe drumul Emausului, așa cum frumos au recitat în sceneta lor copiii de la Centrul de zi „Sfântul Vasile” din Târgu Jiu, „, a spus IPS Irineu.
Serbarea închinată sfintelor sărbători pascale s-a încheiat cu o festivitate, în cadrul căreia elevii Petru Mihai Rădulescu, clasa a X-a și Maria Mihaela Pistrițu, clasa a XI-a, Liceul Teologic din Târgu Jiu, au fost premiați pentru calificarea la faza națională a Concursului național dedicat părintelui Dumitru Stăniloaie, respectiv, pentru clasarea pe locul III la faza națională a Olimpiadei de Arte Vizuale, de către Mitropolitul Olteniei.
Principalii artizani ai evenimentul duhovnicesc care a avut loc sâmbătă, 27 aprilie, la Târgu Jiu au fost părintele prof. Nicușor Popescu, directorul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” și părintele prof. diacon Nicușor Lăzărică, cel care s-a ocupat de momentele muzicale ale serbării, alături de ceilalți parteneri care au urcat pe scenă și de instituția care a găzduit evenimentul, Teatrul „Elvira Godeanu”. Nu trebuie omisă nici expoziția de icoane pe lemn și sticlă organizată cu acest prilej în holul instituției teatrale, care a reunit 56 de exponate, lucrări ale elevilor claselor a 10-a, a 11-a și a 12-a, de la Liceul Teologic din Târgu Jiu, coordonați de prof, Gheorghe Plăveț. Toate acestea au asigurat suportul moral și volitiv pentru a face din această maifestare una care să devină tradiție la Târgu Jiu, așa cum ne-a asigurat părintele director „A fost un început, o piatră de temelie spre construirea unei tradiții prin care Liceul Teologic, cele două protoierii, ascoriștii și copiii de la Centrul social din Târgu Jiu, să-și unească eforturile în fiecare an spre a realiza acest frumos popas spiritual pe drumul către Golgota Învierii. Este important pentru noi să arătăm târgujienilor, să arătăm tuturor că existăm și că avem capacitatea de a aduna credincioșii lângă noi, că avem puterea de a transmite un mesaj, o vibrație sufletească, în aceste momente de purificare trupească și sufletească”, a precizat părintele director Popescu.