Şedinţă administrativă la Protoieria Cluj I. Invitatul special a fost Pr. Prof. Stelian Tofană

Conferinţă Cluj

Joi, 8 iunie 2017, a avut loc ședința lunară a preoților din Protopopiatul Cluj I. Întâlnirea a fost găzduită de Parohia Ortodoxă Cojocna, informează Radio Renaşterea. Invitatul special al evenimentului a fost Pr. prof. univ. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca.

Începând cu ora 8:00 a fost oficiată Sfânta Liturghie la finalul căreia părintele profesor a rostit un cuvânt de învățătură axat pe necesitatea actualizării Cincizecimii.

A urmat ședința propriu-zisă condusă de Pr. protopop Dan Hognogi în cadrul căreia pr. Stelian Tofană a susținut o prelegere pe tema: Pastorația timpului de astăzi.

Au fost subliniate cele mai importante elemente care constituie stâlpii misiunii pastorale: vizitele pastorale, liturghia prin cuvânt și cântare precum și programele dedicate diferitelor categorii de credincioși.

Au urmat anunțurile administrative, amintindu-se proiectul Sănătate pentru sate și cele două evenimente pregătite pentru cei tineri: Tabăra de la Rogojel destinată copiilor între 12-17 ani, care va avea loc intre 10-14 iulie, și Întâlnirea tinerilor din Mitropolia Clujului care se va desfășura între 29-30 iulie la Bistrița, fiind destinată tinerilor cu vârste între 14-35 ani. 

 

Comentarii Facebook


Știri recente