Odată cu rostirea rugăciunii de dezlegare se încheie Spovedania ca atare, dar nu și obligațiile credinciosului și ale preotului. Creștinul e dator să-și împlinească epitimia fixată și să urmărească sfaturile părintelui său sufletesc, încercând să-și îmbunătățească tot mai mult viața sa, iar preotul duhovnic are sarcina de a urmări această evoluție.
Duhovnicul are obligația pastorală, care începe cu fiecare spovedanie în parte și se încheie odată cu viața sa, de a păstra secretul mărturisirii. Obligația duhovnicului de a păstra secretul mărturisirilor primite în scaunul de Spovedanie a făcut parte integrantă din disciplina Tainei, mai înainte chiar de a fi fost legiferată o astfel de dispoziție în chip expres de către Biserică. Istoricește deci, secretul mărturisirii se vede legat de însăși instituirea acestei Taine”1. Discreția duhovnicului este impusă mai întâi de dreptul natural2. Păstrarea secretului este o obligație a tuturor oamenilor, „iar violarea lui constituie păcat împotriva iubirii față de aproapele și a dreptății”3, încălcându-se datoriile față de bunurile sufletești ale aproapelui. Aici putem menționa și păstrarea secretului profesional cum ar fi cazul medicilor, farmaciștilor, avocaților, lucrătorilor bancari etc.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
